StiripesurseExterneCertificatul de deces: Papa Francisc a murit în urma unui accident...

Certificatul de deces: Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral

Publicat:

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară ireversibilă, a anunţat Vaticanul în certificatul de deces.

Documentul, semnat de directorul pentru sănătate şi igienă al Statului Cetăţii Vaticanului, Andrea Arcangeli, certifică faptul că decesul a survenit la ora locală 7:35 (5:35 GMT) pe 21 aprilie în apartamentul său, reşedinţa Casa Santa Marta din Vatican, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Francisc a murit după mai bine de două luni în care a suferit de probleme respiratorii grave care l-au obligat să rămână internat în spitalul Gemelli din Roma timp de 38 de zile, până pe 23 martie.

Conform istoricului său medical, Francisc a suferit un episod de insuficienţă respiratorie acută din cauza unei pneumonii microbiotice bilaterale, precum şi bronşite multiple, hipertensiune arterială şi diabet.


Decesul a fost confirmat de o electrocardiogramă.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

“Declar că, în conformitate cu ştiinţa şi conştiinţa mea, cauzele decesului sunt cele menţionate”, se arată în buletin, citat de EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.