StiripesurseDiasporaCharles al III-lea va fi proclamat în mod oficial rege în...

Charles al III-lea va fi proclamat în mod oficial rege în cadrul unei ceremonii istorice

Publicat:

Charles al III-lea va fi proclamat în mod oficial rege, în cadrul unei ceremonii istorice care va avea loc sâmbătă dimineață la Palatul St James, anunță BBC, informează mediafax.

Un val de alte proclamații va avea loc în toată Marea Britanie până duminică. Ceremonia vine după ce regele s-a angajat să urmeze exemplul “scumpei sale mame”, într-un prim discurs emoționant.

Citește și : Joe Biden intenţionează să ia parte la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Vineri seară, regele a transmis națiunii “durerea profundă” pricinuită de pierderea mamei sale, lăudându-i căldura, umorul și “abilitatea infailibilă de a vedea întotdeauna ce e mai bun în oameni”.

Regele a promis să servească națiunea cu același “devotament de nezdruncinat” ca și regretata regină în timpul domniei sale de 70 de ani.


Charles a devenit rege în momentul în care mama sa a murit, dar Consiliul de Aderare se ține cât mai curând posibil după moartea unui suveran pentru a face o proclamare oficială a succesorului.

În cadrul consiliului, regele va face o declarație personală cu privire la moartea reginei și va depune un jurământ de a păstra Biserica Scoției – deoarece în Scoția există o diviziune a puterilor între biserică și stat.

Printre cei prezenți se vor număra Camilla, soția lui Charles de 17 ani, care are acum titlul de regină consort, și fiul regelui, William, noul prinț de Wales.

Prima proclamare publică va avea loc de la balconul Friar Court din Palatul St James din Londra, la ora loacă 11:00, un moment care este de obicei însoțit de un fast multisecular, cu trompetiști care cântă și salve de tun trase în Hyde Park și la Turnul Londrei.

Deși nu fac parte din proclamarea oficială, cuvintele “Regina a murit, trăiască regele” sunt adesea adăugate ulterior.

Vineri, Charles a fost întâmpinat de urale și strigăte de “God save the King!” în timp ce se întâlnea cu mulțimea care se adunase la Palatul Buckingham.

Mai târziu, el a ținut discursul său televizat, exprimându-și dorința ca prințul William și soția sa Catherine – în calitate de noi prinț și prințesă de Wales – “să continue să inspire”. El și-a exprimat “dragostea pentru Harry și Meghan” și a lăudat “devotamentul ferm față de datorie” al reginei consort.

Citește și : Ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii

Regele a recunoscut că viața sa s-a schimbat acum, spunând că nu va mai putea să ofere “atât de mult din timpul și energia mea” organizațiilor caritabile și problemelor pe care le-a susținut timp de decenii ca moștenitor al tronului.

Monarhul, în vârstă de 73 de ani, a declarat că speră ca, în ciuda durerii pricinuite de moartea reginei, oamenii din Marea Britanie și din Commonwealth “să-și amintească și să se întărească din lumina exemplului ei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.