StiripesurseDiasporaChiar înainte de startul celui mai mare exerciţiu NATO, patru militari...

Chiar înainte de startul celui mai mare exerciţiu NATO, patru militari americani au fost răniţi în Norvegia

Publicat:

Patru militari americani au fost răniţi marţi în Norvegia, într-un accident în care au fost implicate patru vehicule, transmite Reuters. Trei vehicule au intrat în coliziune, iar al patrulea a derapat şi s-a răsturnat în urma încercării de a evita ciocnirea, relatează agerpres.

Unul dintre răniţi a fost externat rapid, după ce a primit îngrijiri medicale, dar ceilalţi trei sunt în continuare spitalizaţi, în stare stabilă, a anunţat Centrul Comun de Informaţii al forţelor armate ale SUA. Cu toţii făceau parte dintr-o companie mixtă de transporturi staţionată la Baumholder, în Germania.

Citeşte şi: Trump se va întâlni cu Putin pe 11 noiembrie la Paris (Bolton)

Armata americană colaborează cu autorităţile norvegiene în ancheta asupra incidentului care a avut loc înainte de un exerciţiu militar de amploare al NATO.

Soldaţii răniţi se aflau în camioane care transportau materiale pentru Trident Juncture 18, cele mai mari manevre ale alianţei nord-atlantice din ultimii ani, la care vor participa 50.000 de militari din ţările membre NATO şi din state partenere, circa 250 de aeronave, 65 de nave şi 10.000 de vehicule terestre. Exerciţiul se va desfăşura din 25 octombrie până în 7 noiembrie, în centrul şi estul Norvegiei, în Atlanticul de Nord până în Islanda, în Marea Baltică şi în spaţiul aerian al Finlandei şi Suediei.


Citește și : Autorităţile turce nu au găsit încă corpul jurnalistului Khashoggi (surse)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.