StiripesurseȘtirile zileiChile anunţă un prim zbor de repatriere a migranţilor venezueleni

Chile anunţă un prim zbor de repatriere a migranţilor venezueleni

Publicat:

Guvernul chilian a anunţat joi un prim zbor pentru repatrierea unor migranţi venezueleni dintre sutele blocaţi la frontiera cu Peru care le refuză intrarea şi a trimis întăriri militare, notează AFP, potrivit agerpres.

Avionul, aşteptat duminică la Arica (nord), va fi închiriat de guvernul venezuelean în cadrul programului “Întoarcerea în patrie”.

Citeşte şi: De ce fug condamnații români în Italia? – Black News

Acesta va îmbarca migranţi blocaţi pe partea chiliană, la punctul de frontieră Chacalluta, şi alţii deţinuţi în oraşul peruan Tacna, a anunţat ministrul chilian de externe, Alberto van Klaveren.

“Este un prim zbor, sperăm să fie mai multe în curând, dar este ceva despre care va trebui să discutăm cu omologul nostru din Venezuela”, a adăugat el.


De mai bine de două săptămâni, sute de migranţi, în principal venezueleni, dar şi haitieni şi columbieni, dornici să părăsească Chile în urma unei înăspriri a controalelor migratorii, sunt blocaţi la graniţa de nord a ţării sau reţinuţi în Peru după intrarea lor ilegală.

Peru a declarat stare de urgenţă de 60 de zile de-a lungul tuturor frontierelor sale, cu trimiterea de soldaţi pentru a întări supravegherea.

Chile şi-a militarizat deja graniţa de nord pentru a controla intrările neregulate pe teritoriul său.

Parlamentul a adoptat legi de înăsprire a controalelor imigraţiei care autorizează arestarea oricărei persoane fără acte de identitate şi prelungirea perioadei de detenţie pentru a organiza deportări.

Potrivit Oficiului Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), între 150 şi 200 de migranţi se adună zilnic la graniţa de nord a Chile.

Citeşte şi: Fostul cancelar german Schroeder nu a reuşit să recapete în instanţă biroul de care fusese deposedat din cauza prieteniei cu Putin – Black News

Confruntaţi cu blocada autorităţilor peruane, unii au reuşit să treacă clandestin frontiera în vârful munţilor.

“Cred că acesta este un pas important care ne permite să tratăm în mod adecvat această problemă umanitară”, a declarat ministrul Alberto van Klaveren.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic și etapizat

Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare. Vom menține pacea și stabilitatea pe ambele maluri și...

Alegerile din Găgăuzia ar putea fi organizate după sistemul electoral proporțional

Desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei în baza sistemului electoral proporțional a fost discutată de președintele Maia Sandu cu deputații de la Comrat....

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.