China califică drept false relatările presei americane despre trei cercetători de la Wuhan bolnavi de COVID-19 în 2019

Publicat:

China a calificat luni drept ”false” relatările publicaţiei americane The Wall Street Journal conform cărora trei cercetători ai institutului de virologie din Wuhan s-au îmbolnăvit având simptome de COVID-19 în noiembrie 2019, cu puţin timp înainte să izbucnească pandemia, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Conform publicaţiei menţionate, care citează surse neprecizate din serviciile de informaţii americane, un raport al Departamentului de Stat al SUA semnalează că trei cercetători chinezi s-au îmbolnăvit în toamna anului 2009, alimentând astfel îndoielile asupra originii coronavirusului SARS-CoV-2.


Citește și : Un fost militar din Royal Navy conducea o reţea de traficanţi de droguri în Spania

”Nu a existat niciun caz de COVID-19 în acest centru în toamna anului 2019. Ştirea este complet falsă”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian.

Raportul la care face aluzie cotidianul american a fost redactat în ultimele zile ale administraţiei preşedintelui Donald Trump şi susţine teoria conform căreia virusul a apărut probabil în mod natural, în urma contactului între animale şi oameni, dar nici nu exclude posibilitatea unei scăpări accidentale a virusului de la laboratorul din Wuhan, unde se desfăşurau cercetări asupra coronavirusului la lilieci. Versiunea unei asemenea scăpări a fost negată în mod repetat de autorităţile chineze.

Acestea au informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) că primul pacient cu simptome de COVID-19 a fost confirmat la Wuhan pe 1 decembrie 2019. Totuşi, numeroşi epidemiologi şi virologi cred că noul coronavirus a început să se transmită la Wuhan încă din noiembrie 2019.

Citește și : Şeful diplomaţiei americane face un tur de forţă în Orientul Mijlociu

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum poți verifica dacă telefonul tău este urmărit. Au fost dezvăluite codurile secrete

Cum poți verifica dacă telefonul tău este urmărit. Au fost dezvăluite codurile secrete Dezvoltarea tehnologiei a adus cu sine și câteva pericole în viața privată...

Dieta keto poate avea efecte negative, avertizează experții

Dieta keto poate avea efecte negative, avertizează experții Dieta săracă în carbohidrați, care promite să vă ajute să slăbiți fără efort, prin simpla eliminare a...

Planeta Saturn a ‘lansat’ o cometă în afara sistemului solar. Obiectul călătorește cu viteze de peste 10.000 de km/h

Planeta Saturn a 'lansat' o cometă în afara sistemului solar. Obiectul călătorește cu viteze de peste 10.000 de km/h Astronomii cred că au descoperit o...

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile Studiile arată că, în medie, femeile au nevoie de aproximativ 11...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.