StiripesurseȘtirile zileiChina, cel mai mare exportator mondial de autoturisme, graţie exploziei livrărilor...

China, cel mai mare exportator mondial de autoturisme, graţie exploziei livrărilor în Rusia

Publicat:

China a vândut mai multe autoturisme peste hotare decât orice altă ţară în primele trei luni ale anului, unul dintre motive fiind explozia livrărilor la clienţii din Rusia, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Firma de consultanţă AlixPartners a informat luni că, în perioada ianuarie – martie 2023, China a livrat peste hotare 1,07 milioane de automobile, depăşind pentru prima dată Japonia, care mult timp a fost lider de necontestat la capitolul exporturi mondiale de automobile.

Citește și :  Prigojin NU a scăpat de dosarul penal pentru rebeliune armată

În primele trei luni ale acestui an, China a exportat 112.000 de automobile în Rusia, un număr comparabil cu cele livrate pe întreaga perioadă a anului trecut. Aceasta după ce constructorii auto occidentali au oprit livrările spre Rusia din cauza invaziei din Ucraina.

În schimb, succesul mărcilor de automobile chineze în Europa şi SUA rămâne limitat, în condiţiile în care constructorii chinezi au vândut doar 900.000 de vehicule pe aceste pieţe anul trecut. Cu toate acestea, firma de consultanţă AlixPartners se aşteaptă ca livrările de automobile chineze pe aceste pieţe să urce cu 67% până în 2026, pe măsură ce o serie de companii, precum BYD Co. şi Xpeng Inc., îşi înmulţesc eforturile de a se extinde peste hotare.


“Credem că acum este momentul în care mărcile chineze îşi vor începe influenţa lor perturbatoare asupra pieţelor occidentale”, a declarat directorul de la AlixPartners, Stephen Dyer, fost executiv la Ford Motor Co., cu prilejul unei conferinţe organizate la Shanghai.

Firma de consultanţă prognozează că, la nivel global, vânzările de vehicule uşoare vor creşte cu 5% în acest an, în principal graţie exploziei cererii pentru autoturisme electrice. La nivel regional, AlixPartners se aşteaptă la un avans de 10% în SUA, o creştere de 6% în Europa şi una de 3% în China.

De asemenea, în China, cea mai mare piaţă auto din lume, este posibil ca în acest an, pentru prima dată în ultimele patru decenii, constructorii chinezi îşi vor devansa rivalii străini, a estimat AlixPartners, adăugând că mărcile locale sunt mai bune la oferirea celor mai noi tehnologii cerute de consumatorii tineri.

Citește și : Montrealul se sufocă sub un nor gros fum şi are cel mai poluat din lume – VIDEO

Constructorii auto străini au probleme în a-şi menţine poziţia pe piaţa din China, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la viitorul lor pe termen lung în această ţară asiatică. Afacerile din China ale unor constructori, precum Volkswagen AG sau General Motors Co., au devenit din ce în ce mai dificile pe măsură ce rivalii chinezi lansează pe piaţă numeroase modele electrice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.