StiripesurseȘtirile zileiChina condamnă la moarte încă un cetăţean canadian

China condamnă la moarte încă un cetăţean canadian

Publicat:

Încă un cetăţean canadian a fost condamnat la moarte în China într-un caz legat de trafic de droguri, pe fondul tensiunilor diplomatice care se menţin între cele două ţări de mai mult de un an şi jumătate, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

Bărbatul identificat sub numele Xu Weihong a fost judecat în primă instanţă pentru producere de narcotice, a menţionat joi într-un comunicat Tribunalul intermediar din Canton (sudul Chinei).

Citeşte şi: PROTEST înăbuşit din faşă în Australia! Doi bărbaţi care pregăteau o manifestaţie împotriva măsurilor de izolare au fost arestaţi

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze Wang Wenbin a declarat, la solicitarea presei, că acest caz “nu ar urma să aibă consecinţe asupra relaţiilor dintre China şi Canada”, în schimb ministrul canadian de externe François-Philippe Champagne şi-a declarat joi după amiaza “profunda preocupare”.

“Ne opunem ferm pedepsei cu moartea. Am spus şi am repetat acest lucru guvernului chinez şi vom continua să o facem”, a subliniat şeful diplomaţiei canadiene într-un interviu acordat CBC.


Relaţiile dintre Beijing şi Ottawa sunt tensionate de la arestarea, în decembrie 2018 la Vancouver, la solicitarea SUA, a directoarei financiare de la Huawei, Meng Wanzhou, acuzată de Washington de complicitate la fraudă şi încălcarea sancţiunilor impuse Iranului. În prezent ea se află în libertate supravegheată în Canada, riscând extrădarea în SUA.

Citeşte şi: NAŢIONALISMUL în materie de vaccin se bate cap în cap cu lupta împotriva coronavirusului (OMS)

Ulterior, China a arestat doi canadieni, care se află în acum după gratii, fostul diplomat Michael Kovrig şi omul de afaceri Michael Spavor, care au fost acuzaţi că au pus în pericol securitatea naţională, mulţi experţi străini apreciind că a fost vorba de fapt de măsuri de retorsiune. În iunie a.c., aceştia au fost inculpaţi pentru spionaj, aminteşte Reuters.

În aprilie 2019, un tribunal chinez a condamnat la moarte pentru trafic de droguri un cetăţean canadian, identificat ca Fan Wei, după ce în ianuarie un alt tribunal condamnase un alt canadian, Robert Lloyd Schellenberg, la pedeapsa capitală tot pentru trafic de droguri. Condamnarea lui Schellenberg, care s-a declarat un turist nevinovat, a venit după un al doilea proces şi după condamnarea sa la 15 ani de închisoare de prima instanţă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.