StiripesurseȘtirile zileiChina impune sancţiuni mai multor companii americane

China impune sancţiuni mai multor companii americane

Publicat:

China a anunţat luni introducerea de sancţiuni împotriva unor companii, persoane şi entităţi americane implicate într-un proiect de vânzare de arme în valoare de 1,8 miliarde de euro Taiwanului, insulă revendicată de Beijing, informează AFP, potrivit agerpres.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Zhao Lijian, a anunţat pentru presă că producătorii de arme Lockheed Martin, Boeing Defense şi Raytheon sunt vizaţi de aceste măsuri de represalii, a căror natură nu a fost însă precizată.

Citeşte şi: EXPLOZIE de cazuri asimptomatice în China

“Vânzarea de arme şi echipamente (…) către regiunea Taiwan aduce gravă atingere suveranităţii şi intereselor de securitate ale Chinei”, a declarat Zhao Lijian, subliniind că aceste sancţiuni sunt luate pentru “a proteja interesele naţionale” chineze şi vizează “particulari şi entităţi care s-au comportat rău” în cadrul acestei vânzări.

Taiwanul numără 23 de milioane de locuitori. Insula este condusă de 75 de ani de un regim care s-a refugiat aici după ce comuniştii au preluat puterea în China continentală, în urma războiului civil chinez.


Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea către Taiwan a 135 de rachete defensive de coastă Slam-ER, care au o rază de acţiune suficientă pentru a atinge China, pentru o valoare estimată la 1 miliard de dolari. Washingtonul, care consideră drept prioritate strategică contracararea creşterii influenţei Beijingului în regiune, a mai decis să vândă Taiwanului lansatoare de rachetă tactice în valoare de 436 de milioane de dolari şi echipamente de imagistică destinate recunoaşterii aeriene pentru 367 de milioane de dolari, ceea ce ridică valoarea totală a tranzacţiilor aprobate la peste 1,8 miliarde de dolari.

Citeşte şi: Maduro dă peste cap lumea medicală: Venezuela a descoperit LEACUL împotriva covidului!

Washingtonul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul, dar rămâne aliatul cel mai important al insulei şi furnizorul numărul unu de armament. Republica Populară Chineză consideră teritoriul insular una dintre provinciile sale şi ameninţă că va recurge la forţă în cazul proclamării oficiale a independenţei sau a unei intervenţii externe, în special americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an. Citește și: Partidul Nostru cere...

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.