StiripesurseȘtirile zileiChina respinge 'vehement' acuzaţiile SUA şi Australiei, pe fondul tensiunilor privind...

China respinge ‘vehement’ acuzaţiile SUA şi Australiei, pe fondul tensiunilor privind pactul de securitate

Publicat:

Administraţia Chinei a reacţionat vehement, vineri, la acuzaţiile Statelor Unite şi Australiei privind revendicările teritoriale şi încălcarea drepturilor omului, pe fondul tensiunilor generate de noul parteneriat regional de securitate, informează mediafax.

Statele Unite şi Australia au denunţat, în urma unor reuniuni la nivelul miniştrilor Apărării şi de Externe, “revendicările maritime extinse, fără bază legală, ale Beijingului în Marea Chinei de Sud”, semnalând intenţiile de a consolida relaţiile cu Taiwanul, “un partener esenţial”.

Citește și : Narendra Modi împlineşte 71 de ani, iar autorităţile vor să vaccineze zeci de milioane de indieni de ziua lui

Administraţia de la Beijing a reacţionat vehement. “Această manevră măruntă de a exercita presiuni asupra Chinei nu va avea niciun efect, este doar o farsă”, a reacţionat Administraţia de la Beijing prin intermediul Ambasadei Chinei din Australia.

De asemenea, Statele Unite şi Australia au exprimat “preocupări grave privind campania Chinei de reprimare a etnicilor uiguri”.


Ambasada Chinei din Canberra a respins vehement acuzaţiile. “Ne opunem ferm şi respingem acuzaţiile nefondate şi eronate împotriva Chinei asupra problemelor referitoare la Marea Chinei de Sud, Xinjiang, Hong Kong, Taiwan şi alte probleme legate de China”, a subliniat Ambasada Chinei.

Administraţia separatistă din Taiwan, teritoriu considerat ca aparţinând Chinei, a salutat susţinerea oferită de Washington şi Canberra. “Guvernul ţării noastre va continua, pe baza actualului fundament solid, să colaboreze strâns cu Statele Unite, Australia şi alte ţări care au valori similare, pentru extinderea spaţiului internaţional al Taiwanului, apărarea sistemului democratic şi a valorilor noastre comune”, a declarat Joanne Ou, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Taipei.

Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au semnat un parteneriat de securitate în zona Indo-Pacifică, pentru a ajuta Australia să se doteze cu submarine nucleare de fabricaţie americană. SUA, Marea Britanie şi Australia au semnalat că nu este vorba de staţionarea de arme nucleare pe teritoriul australian, ci de utilizarea sistemelor de propulsie nucleară pentru submarine militare.

Citește și : Italienii sunt de acord cu certificatul sanitar obligatoriu

China a denunţat acordul dintre Statele Unite, Marea Britanie şi Australia privind fabricarea de submarine cu propulsie nucleară, acuzând aceste ţări de lansarea unei curse a înarmării şi de periclitarea stabilităţii regionale. “Cele trei ţări afectează grav pacea regională şi stabilitatea, intensifică o cursă a înarmării şi afectează eforturile internaţionale de nonproliferare. China va urmări atent evoluţia situaţiei”, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

La rândul său, Indonezia a avertizat asupra riscurilor apariţiei unei curse a înarmării în zona Indo-Pacifică din cauza parteneriatului de securitate creat de Statele Unite, Marea Britanie şi Australia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.