StiripesurseȘtirile zileiChina se opune ferm contactelor militare între Statele Unite şi Taiwan

China se opune ferm contactelor militare între Statele Unite şi Taiwan

Publicat:

China se opune ferm contactelor oficiale şi legăturilor militare sub orice formă între Statele Unite şi Taiwan şi cere Washingtonului să îşi corecteze practicile greşite şi să trateze prudent chestiunile legate de Taiwan, a declarat joi un purtător de cuvânt al MAE chinez, citat de agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

Remarcile intervin în timp ce un purtător de cuvânt al Institutului American din Taiwan (AIT) a anunţat miercuri că, din 2005, personalul guvernamental american din cadrul AIT include personal militar activ.

Citește și : Administrația Maduro nu exclude sosirea altor militari ruşi în Venezuela

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a răspuns la această chestiune în aceeaşi zi, declarând că Statele Unite aderă la politica unei singure Chine şi securitatea AIT este asigurată împreună de un mic grup de personal american şi un mare număr de angajaţi locali şi de către autorităţile locale.

Partea americană a făcut un angajament explicit faţă de China privind menţinerea relaţiilor neoficiale cu Taiwanul, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Geng Shuang, într-un briefing de presă. “China se opune ferm contactelor oficiale şi legăturilor militare sub orice formă între Statele Unite şi Taiwan”, a subliniat el.


Principiul unei singure Chine funcţionează ca fundaţie politică a relaţiilor China-SUA, a notat Geng, adăugând că detaşarea de personal militar în Taiwan de către Statele Unite sub orice pretext este o încălcare a principiului unei singure Chine şi a celor trei comunicate comune dintre cele două ţări şi, în mod inevitabil, are un impact negativ asupra legăturilor bilaterale.

Citește și : Timmermans: UE nu poate continua să acorde amânări de câteva săptămâni pentru Brexit

“Îndemnăm Statele Unite să-şi respecte promisiunea, să respecte principiul unei singure Chine şi cele trei comunicate comune, să-şi corecteze practicile greşite şi să abordeze cu prudenţă chestiunile legate de Taiwan pentru a evita prejudicii grave ale relaţiilor bilaterale, precum şi pentru pace şi stabilitate în Strâmtoarea Taiwan”, a spus Geng.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.