StiripesurseȘtirile zileiChina somează SUA să înceteze provocările militare în Marea Chinei de...

China somează SUA să înceteze provocările militare în Marea Chinei de Sud

Publicat:

Administraţia de la Beijing a avertizat, luni, Statele Unite să diminueze capabilităţile militare din Marea Chinei de Sud, unde a fost trimis un portavion chinez, potrivit mediafax.

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, s-a întâlnit luni, în Bangkok, cu Wei Fenghe, ministrul chinez al Apărării, cu ocazia unei reuniuni a Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Citește și : Poroşenko, citat într-o anchetă penală transmisă Parchetului General din Ucraina

Mark Esper şi Wei Fenghe au discutat despre o serie de probleme, inclusiv despre criza politică din Hong Kong şi despre situaţia din Marea Chinei de Sud, a declarat Wu Qian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Beijing.

China este determinată să menţină “pacea şi stabilitatea în Marea Chinei de Sud şi îndeamnă Statele Unite să înceteze acţiunile arogante în această zonă şi să nu lanseze provocări sau să amplifice tensiunile”, a transmis Administraţia de la Beijing, conform CNN.


Cea mai mare parte a comunităţii internaţionale consideră exagerate revendicările teritoriale chineze în Marea Chinei de Sud.

Mark Esper a admis, într-un mesaj postat pe Twitter, că a discutat cu omologul chinez “despre modul în care cele două naţiuni pot continua o relaţie axată pe menţinerea sistemului internaţional bazat pe reglementări”.

Citește și : Trump nu exclude să depună mărturie în Congres

Forţele Navale chineze au anunţat luni trimiterea celui mai nou portavion în Marea Chinei de Sud, pentru o misiune de antrenament şi cercetare. “Misiunea de antrenament a portavionului autohton reprezintă o acţiune normală în procesul de fabricaţie; nava nu vizează o ţintă specifică, iar misiunea nu are nimic de-a face cu actuala situaţie”, a declarat Cheng Dewei, purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale chineze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.