StiripesurseȘtirile zileiChina va lansa o sondă lunară

China va lansa o sondă lunară

Publicat:

China intenționează să lanseze o navă spațială fără pilot în lună săptămâna aceasta, pentru a aduce roci lunare în prima încercare a unei națiuni de a prelua probe de pe suprafața satelitului natural al Pământului din anii 1970, anunță Reuters, potrivit mediafax.

Sonda Chang’e-5, numită după vechea zeiță chineză a lunii, va căuta să adune mostre care să îi ajute pe oamenii de știință să înțeleagă mai multe despre originile și formarea lunii. Misiunea va testa capacitatea Chinei de a achiziționa mostre din spațiu, înaintea unor misiuni mai complexe.

Citește și : ‘Lanțul de frig’, una dintre provocările legate de distribuirea vaccinurilor anti-COVID

Dacă va avea succes, misiunea va face din China a treia țară care a preluat eșantioane lunare, după Statele Unite și Uniunea Sovietică.

Sonda rusească Luna 2 a fost primul obiect creat de om care a ajuns într-un alt corp ceresc, ăn 1952, iar de atunci o mână de alte țări, inclusiv Japonia și India, au lansat misiuni lunare.


În cadrul programului american Apollo, care a dus pentru prima dată oameni pe Lună, cei 12 astronauți, în șase zboruri, din 1969 până în 1972, au recoltat 382 kg de roci și sol lunar.

Uniunea Sovietică a desfășurat trei misiuni de recoltare de eșantioane, robotizate, în anii 1970. Ultimul, Luna 24, a preluat 170,1 grame de eșantioane în 1976 din Mare Crisium, sau „Marea Crizelor”.

Sonda chineză, programată să fie lansată în următoarele zile, va încerca să colecteze 2 kg de eșantioane într-o zonă nevizitată anterior, o câmpie masivă de lavă cunoscută sub numele de Oceanus Procellarum sau „Oceanul furtunilor”.

Odată ajuns pe orbita lunii, nava spațială va lansa o pereche de vehicule la suprafață: un robot care va fora în sol și care apoi va transfera mostrele unui modul care se va ridica și va andoca cu nava, pe orbită.

Citește și : Mii de persoane au protestat în Franţa împotriva legii care limitează difuzarea de imagini cu poliţişti

China a efectuat prima alunizare în 2013. În următorul deceniu, China intenționează să stabilească o bază lunară robotizată pentru a efectua explorări în regiunea polară sudică.

China intenționează să recolteze mostre de pe Marte până în 2030.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victor Cazacu este audiat pentru a treia oară în procedura de reevaluare

Comisia de evaluare a procurorilor a audiat pentru a treia oară procurorul anticorupție Victor Cazacu, în cadrul procedurii de reevaluare, dispusă de Consiliul Superior...

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.