StiripesurseCultură și MediaDiverseChina va oferi Australiei doi noi panda uriaşi. Wang Wang şi...

China va oferi Australiei doi noi panda uriaşi. Wang Wang şi Fu Ni revin în China după 15 ani

Publicat:

China va oferi Australiei doi noi panda uriaşi. Wang Wang şi Fu Ni revin în China după 15 ani

China va oferi Australiei noi urşi panda uriaşi, simboluri ale prieteniei diplomatice a Beijingului, pentru a înlocui perechea de urşi al căror contract de împrumut urmează să expire, a anunţat, duminică, premierul chinez, citat de AFP.

Din 2009, grădina zoologică din Adelaide, în sudul Australiei, găzduieşte doi panda giganţi trimişi de Beijing, Wang Wang şi Fu Ni, o practică cunoscută şi sub numele de “diplomaţia panda”, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Pentru China, diplomaţia panda este o formă de “soft power”, o strategie de influenţă în relaţiile internaţionale.

Beijingul semnează acorduri de împrumut pentru panda cu grădini zoologice străine care, dacă aceştia nasc, trebuie în general să trimită puii înapoi câţiva ani mai târziu pentru a se alătura programului de reproducere al ţării.


Când acordul de împrumut cu Canberra a expirat în acest an, cei doi panda uriaşi încredinţaţi Grădinii Zoologice din Adelaide încă nu dăduseră naştere niciunui ursuleţ.

Naşterea urşilor panda este un eveniment rar: aceste animale au capacitatea, rară în regnul animal, de a opri dezvoltarea fătului dacă se consideră că perioada nu este favorabilă pentru a da naştere. Aceasta este cunoscută sub numele de perioada de “diapoză”.

“Wang Wang şi Fu Ni au fost departe de casă timp de 15 ani. Cred că le-a fost foarte dor de casă, aşa că se vor întoarce în China înainte de sfârşitul anului”, a declarat premierul chinez Li Qiang la grădina zoologică din Adelaide, prima oprire din călătoria sa în Australia, unde înaltul oficial chinez a ajuns sâmbătă.

“Dar ceea ce pot să vă spun este că vă vom oferi o nouă pereche de panda la fel de frumoşi, fermecători şi adorabili cât mai curând posibil”, a dat asigurări Li, adăugând că Beijingul va înainta o listă de candidaţi către Canberra.

“Este un lucru bun pentru economie, pentru locurile de muncă din Australia de Sud, pentru turism şi este un simbol al bunăvoinţei, iar noi vă mulţumim pentru asta”, a declarat ministrul australian de externe, Penny Wong.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Potrivit WWF, o organizaţie care se ocupă de protecţia mediului, au mai rămas aproximativ 1.860 de urşi panda uriaşi, în special în pădurile de bambus din regiunile muntoase ale Chinei.

Datorită programelor de conservare, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a scos panda din categoria “pe cale de dispariţie” la sfârşitul anului 2016. Cu toate acestea, este în continuare inclus pe lista sa roşie a speciilor ameninţate ca specie vulnerabilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

CEC: Patru partide politice riscă dizolvarea după ce nu au prezentat rapoartele financiare

Comisia Electorală Centrală va sesiza Ministerul Justiției pentru inițierea procedurii de dizolvare a patru partide politice care nu au prezentat, în mod repetat, rapoartele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.