StiripesurseȘtirile zileiChișinăul examinează un nou format de dialog pentru reglementarea conflictului transnistrean

Chișinăul examinează un nou format de dialog pentru reglementarea conflictului transnistrean

Publicat:

Autoritățile de la Chișinău examinează posibilitatea unui nou format de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean, în contextul în care mecanismul „5+2” nu mai este funcțional. Anunțul a fost făcut de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, la Radio Moldova, comunică Moldpres.

Potrivit oficialului, într-o perioadă apropiată, reluarea acestui format de negocieri nu ar fi posibilă.

Citeşte şi: O posibilă dronă a fost găsită pe acoperişul unui bloc din Capitală – Stiripesurse.md

„Formatul „5+2” nu este funcțional, toată lumea cunoaște despre aceasta. Lucrurile ar putea să se schimbe la un anumit moment, depinde și de alți parteneri. Printre altele, nu îmi pot imagina că Ucraina ar fi gata să stea la masă cu Federația Rusă, un stat agresor. De asemenea, dacă ne uităm la anumite acțiuni și declarații din partea Federației Ruse, prin care amenință Republica Moldova, îmi vine greu să cred că acest actor, în acest format, ar putea să fie unul imparțial și ar putea contribui, într-o formă sau alta, la soluționarea acestui conflict, având o poziție de susținere, practic deschisă, a regimului de la Tiraspol. Mai mult ca atât, timp de 30 de ani, ne-am convins că Rusia a avut o poziție părtinitoare atunci când vorbeam despre o eventuală reglementare”, a declarat Valeriu Chiveri.

Oficialul a subliniat că autoritățile de la Chișinău vor discuta cu partenerii despre eventuale alternative a formatului „5+2”.


„Nu avem alternative deocamdată pentru acesta, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să analizăm subiectul. Este necesar să ne gândim la o alternativă și să discutăm cu partenerii noștri despre acest lucru. În special, mă refer la Uniunea Europeană, care ar putea avea un rol activ în acest proces”, a menționat Valeriu Chiveri.

Negocierile în formatul „5+2” presupun participarea reprezentanților părților, mediatorilor și observatorilor – Republica Moldova, regiunea transnistreană, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Acest format urmărește elaborarea principiilor unei reglementări cuprinzătoare, bazate pe suveranitatea și integritatea teritorială a țării, în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional.

În prezent, dialogul dintre Chișinău și Tiraspol are loc în formatul „1+1” și în cadrul grupurilor de lucru. Ultima reuniune în acest format a avut loc pe data de 16 aprilie curent, la Tiraspol. Agenda discuțiilor a inclus subiecte ce vizează crearea Fondului de convergență, libera circulație, drepturile omului, domeniul educației și cel al mediului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Soția ministrului Finanțelor, despre criticii politicii fiscale: ‘Pe placul analfabeților și needucaților’

Soția ministrului Finanțelor, Andrian Gavrilița, Cornelia Gavrilița, i-a calificat drept „analfabeți și needucați” pe cei care critică proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Ulterior,...

Ministrul Mediului, acuzații grave la adresa Rezervației ‘Pădurea Domnească’: Puieți dispăruți și datorii de milioane

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder solicită demisia directorului Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, după ce un control a scos la iveală nereguli grave în administrarea instituției. Peste...

Agricultorii moldoveni, optimiști în privința culturilor de floarea-soarelui din acest an

Agricultorii și specialiștii sunt mai optimiști în privința culturilor de floarea-soarelui din acest an, după un început de sezon favorabil. Primele estimări arată că...

Gazele naturale ar putea depăși în câțiva ani petrolul ca principală sursă de energie în SUA

Până la sfârşitul deceniului, gazele naturale ar putea depăşi, pentru prima dată, petrolul din poziţia de principala sursă de energie a SUA, după ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.