StiripesurseȘtirile zileiChris Noth NEAGĂ acuzaţiile de viol şi agresiune sexuală

Chris Noth NEAGĂ acuzaţiile de viol şi agresiune sexuală

Publicat:

Actorul american Chris Noth, cunoscut pentru interpretarea personajului “Mr. Big” din serialul “Sex and the City” (“Totul despre sex”), a negat acuzaţiile formulate de două femei care susţin că vedeta le-ar fi agresat sexual, informează AFP, potrivit agerpres.

Chris Noth s-a trezit recent pe prima pagină a presei americane după reluarea faimosului serial (sub titlul “And Just Like That…”) şi moartea personajului său la finalul primului episod al acestuia. Actorul crede că nu este întâmplător că aceste acuzaţii, făcute anonim de două femei pentru publicaţia Hollywood Reporter, vin la doar câteva zile după această frenezie mediatică.

Revista de specialitate a publicat joi acuzaţiile celor două femei, care nu se cunosc şi au contactat revista la câteva luni distanţă. Ele au explicat că publicitatea din jurul seriei “And Just Like That…” , difuzată pe canalul HBO, “le-a trezit amintiri dureroase”, scrie The Hollywood Reporter.

“Acuzaţiile formulate împotriva mea de persoane pe care le-am întâlnit acum ani, dacă nu de zeci de ani, sunt categoric false”, a reacţionat într-un comunicat transmis AFP actorul în vârstă de 67 de ani. “Relaţiile au fost consensuale”, insistă el.

“‘Nu’ înseamnă întotdeauna ‘nu’ – aceasta este o limită pe care nu am depăşit-o”, a declarat Chris Noth. “Este greu să nu te întrebi când apar aceste poveşti. Nu ştiu exact de ce ies la suprafaţă acum, dar ştiu asta: nu le-am agresat pe aceste femei”, conchide actorul.


Una dintre acestea susţine că a fost violată de Noth în 2004 în apartamentul actorului din West Hollywood, când a venit să-i returneze o carte împrumutată după ce s-au întâlnit lângă piscina clădirii.

Femeia avea 22 de ani la acea vreme şi susţine că a avut nevoie de cusături chirurgicale după viol – unele detalii ale relatării sale fiind confirmate de mai mulţi martori intervievaţi de Hollywood Reporter.

Cealaltă femeie a mers la o întâlnire cu Chris Noth la New York în 2015. El a invitat-o apoi în apartamentul său, unde susţine că actorul a agresat-o.

Potrivit Deadline, un site specializat în industria divertismentului, poliţia din Los Angeles a deschis o anchetă după presupusul viol din 2004.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Tiraspolul a prelungit starea de urgență în economie

Starea de urgență în economia Transnistriei a fost prelungită până pe 17 iulie. O astfel de decizie a fost luată miercuri de Consiliul Suprem. Consiliul...

Guvernul a aprobat noile măsuri împotriva spălării banilor și finanțării terorismului

Cetățenii și mediul de afaceri ar urma să beneficieze de un sistem financiar mai sigur și mai bine protejat împotriva schemelor ilegale. Guvernul a...

Cheltuielile partidelor politice pentru publicitatea online au crescut cu circa 40%

Cheltuielile concurenților electorali pentru publicitatea online au crescut cu aproape 40% la ultimele alegeri parlamentare, semn că spațiul digital devine principala arenă a competiției...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.