StiripesurseSintezeCinci persoane vor candida în alegerile prezidenţiale din Algeria

Cinci persoane vor candida în alegerile prezidenţiale din Algeria

Publicat:

Autoritatea electorală din Algeria a aprobat cinci candidaţi pentru cursa prezidenţială de luna viitoare, informează sâmbătă dpa, potrivit agerpres.

În aprilie, preşedintele Abdelaziz Bouteflika a fost forţat să demisioneze la presiunile protestelor stradale şi a armatei influente. De atunci, demonstraţiile au continuat în această ţară din nordul Africii, pentru a cere plecarea altor oficiali ai regimului Bouteflika şi o schimbare radicală a sistemului politic al Algeriei înainte de organizarea alegerilor.

Citește și : Turcia ameninţă că va trimite deţinuţii islamiști în ţările de origine

Vineri, mii de oameni au ieşit din nou pe străzi, respingând în mod energic planul de a fi organizate alegeri în condiţiile în care aceleaşi persoane se află în continuare la putere.

Lista finală a celor cinci candidaţi calificaţi pentru alegerile prezidenţiale din 12 decembrie îi include pe Ali Benflis şi Abdelmadjid Tebboune, doi foşti premieri de pe vremea lui Bouteflika.


Cei cinci declaraţi eligibili s-au numărat printre cele 23 de persoane care şi-au înaintat candidatura pentru alegerile prezidenţiale, a precizat preşedintele comisiei electorale, Mohammed Cherif, în timpul unei conferinţe de presă desfăşurate în Alger.

Bouteflika s-a aflat la putere timp de două decenii, într-o perioadă dominată de nepotism şi gestionare defectuoasă a ţării.

Citește și : Trump nu este primul care ‘se retrage la pensie’ în Florida, comentează ironic democraţii

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.