StiripesurseȘtirile zileiCine este Dmitrii Dologan, omul care l-a dus pe Nesterovschi la...

Cine este Dmitrii Dologan, omul care l-a dus pe Nesterovschi la Ambasada Rusiei. Declaraţiile lui se bat cap în cap cu cele ale oficialilor ruşi

Publicat:

Fostul consilier PSRM din orașul Sângera, Dmitrii Dologan, este șoferul care, pe 18 martie, l-a dus pe Alexandr Nesterovschi la Ambasada Federației Ruse. Informația a fost confirmată de către surse apropiate anchetei.
Dologan a devenit cunoscut în anul 2018, când numele său a apărut în ancheta jurnalistică „Panama Papers II”. Conform datelor prezentate de RISE Moldova și publicația germană Suddeutsche Zeitung, Dmitrii Dologan a deținut o companie offshore înregistrată în Insulele Virgine Britanice (BVI).

Socrul lui Dologan, Sergiu Brînzilă, este consilier orășenesc în Sîngera din partea PSRM și a candidat în 2019 pentru funcția de primar al localității. Acum un an, Brînzilă a fost implicat într-un scandal după ce a luat la pumni șoferul unei camionete.

Citeşte şi: Posibil viitor preşedinte al României spune că va cere intervenția NATO dacă Rusia atacă R. Moldova – Stiripesurse.md

Potrivit șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu, Dologan a fost audiat și a oferit mai multe detalii despre evenimentele din seara zilei de 18 martie, combatând astfel falsurile lansate de ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, care a declarat că imaginile publicate de Serviciul de Informații și Securitate ar fi trucate.

„Șoferul a dat declarații despre toate acțiunile care s-au petrecut în ziua respectivă. Confirm că avem declarațiile persoanei respective”, a precizat Cernăuțeanu pentru IPN.

Astfel, acesta figurează ca martor în dosar, și asta pentru că în seara zilei de 18 martie Nesterovschi, încă, nu se afla în căutare.


„Nu putem spune că la acea etapă a tăinuit o infracțiune, deoarece nu era un dosar de căutare. Dar avem declarațiile cu privire la desfășurarea evenimentelor”, a declarat șeful IGP.

Amintim că responsabilii din cadrul Ambasadei Rusiei la Chișinău l-au ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi să scape de închisoare. Potrivit directorului SIS, Alexandru Musteața, în seara zilei de 18 martie, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței de condamnare a lui Nesterovschi, deputatul s-a deplasat la sediul ambasadei ruse, unde s-a aflat până pe 19 martie, când a fost transportat cu un microbuz către regiunea transnistreană prin postul vamal intern de control „Gura Bîcului”.

Ca urmare, Ministerul de Externe l-a convocat pe Oleg Ozerov și a anunțat despre expulzarea a trei diplomați din cadrul misiunii diplomatice. Este vorba de Alexandr Andreev, Andrei Voșcinchin și Alexei Kurocikin. Sursele Deschide.MD din cadrul IGPF au precizat că Kurocikin a fost expulzat în această dimineață, iar Andreev cu Voșcinkin urmează să părăsească R.Moldova cu o cursă aeriană la ora 15:00.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump a ajuns într-o capcană în Iran. Fiecare opțiune este mai rea decât precedenta. Nu se vede o ieșire

La aproape cinci luni de la începutul războiului cu Iranul, administrația Donald Trump încearcă să combine presiunea militară cu relansarea eforturilor diplomatice, însă fără...

Concursuri pentru funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și curțile de apel

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat concursuri pentru suplinirea mai multor funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și la curțile...

Autoritățile publice locale din R.Moldova pot aplica pentru a beneficia de sisteme moderne de tratare a apei potabile

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a anunțat lansarea etapei a II-a a concursului de selectare a localităților beneficiare în cadrul proiectului „Aprovizionarea descentralizată...

Vasile Tofan convoacă ședința Guvernului pentru a evalua situația din sectorul energetic

Prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat convocarea, marți, 28 iulie, a unei ședințe a Guvernului pentru a analiza situația din domeniul energetic și pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.