StiripesurseExterneCipru intră iar în LOCKDOWN

Cipru intră iar în LOCKDOWN

Publicat:

Cipru a intrat vineri în cea de-a doua perioadă de izolare a anului pentru a încerca să frâneze creşterea numărului de cazuri de COVID-19 ce prevede închiderea restaurantelor, a centrelor comerciale şi a bisericilor, restricţii care se adaugă interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii şi altor măsuri în vigoare de la sfârşitul lunii noiembrie, relatează EFE, potrivit agerpres.

Noile măsuri, care se vor prelungi până la cel puţin 31 decembrie, includ şi închiderea centrelor de învăţământ gimnazial astfel încât cursurile se vor desfăşura online.

Citește și: Germania începe DEPORTĂRILE în Siria

Slujbele din lăcaşurile de cult vor avea loc fără public, cu excepţia nunţilor, înmormântărilor şi botezurilor, care se vor desfăşura cu prezenţa a maximum 10 persoane.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că rămâne în vigoare şi interdicţia de circulaţie între orele 21:00 şi 05:00 instituită la 27 noiembrie.


Se extinde până la sfârşitul lui decembrie interdicţia reuniunilor în locuri private a peste 10 persoane, inclusiv minori, vizitele la spitale şi adunările în locurilor publice.

Citește și: Ministrul de interne albanez și-a dat DEMISIA

Guvernul Ciprului a decis prelungirea aceste restricţii în urma creşterii cazurilor pozitive cu teste PCR de la 3,5 % la 5,5 %.

Ciprul, cu o populaţie de circa 850.000 de locuitori, a înregistrat 13.649 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 70 de decese de la începerea pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

CE solicită statelor eliminarea controalelor la frontierele interne în spațiul Schengen

Comisia Europeană a emis marți avize privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne de către Austria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.