StiripesurseDiasporaCirca 1.000 de persoane se mai află încă în apropiere de...

Circa 1.000 de persoane se mai află încă în apropiere de frontiera belaruso-polonă

Publicat:

Circa 1.000 de migranţi, printre ei şi 150 de minori, se află de mai bine de o lună într-o hală industrială din satul Bruzhi, în apropiere de frontiera belaruso-polonă, au declarat sâmbătă pentru EFE reprezentanţi ai filialei belaruse a Crucii Roşii, potrivit agerpres.   

“În prezent, centrul logistic adăposteşte circa 1.000 de persoane, 150 dintre ele fiind copii”, a precizat un purtător de cuvânt al organizaţiei.

Citește și : Talibanii din Pakistan renunţă la armistiţiul cu forţele guvernamentate

În centru au fost amplasate un punct de vaccinare şi o bucătărie de campanie, potrivit aceleiaşi surse.

“Din 30 noiembrie, în centru funcţionează şi un punct medical deschis 24 de ore din 24”, a transmis Crucea Roşie, care oferă ajutor umanitar migranţilor.


Angajaţi şi voluntari ai organizaţiei neguvernamentale aduc alimente şi articole de primă necesitate la centrul Bruzhi de două ori pe zi.

La colectarea de ajutoare pentru migranţi mai participă şi alte organizaţii internaţionale, între ele Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Citește și : Chile LEGALIZEAZĂ căsătoriile gay

Circa 2.000 de migranţi din Orientul Mijlociu au sosit la 8 noiembrie de partea belarusă a frontierei cu Polonia, de unde intenţionau să ajungă în Uniunea Europeană, în principal în Germania.

După o săptămână de tensiuni cu vameşii polonezi, migranţii au fost transferaţi la 16 noiembrie într-o hală industrială aflată în apropierea frontierei care funcţionează de atunci ca centru de primire.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.