StiripesurseSănătateCirca 14 miliarde de lei va aloca CNAM în 2024 pentru...

Circa 14 miliarde de lei va aloca CNAM în 2024 pentru servicii medicale și farmaceutice

Publicat:

Circa 14 miliarde de lei va aloca CNAM în 2024 pentru servicii medicale și farmaceutice

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a încheiat cu prestatorii de servicii medicale și farmaceutice 430 de contracte pe fiecare tip de asistență medicală care vor fi prestate în anul 2024. În baza respectivelor contracte, CNAM a alocat aproximativ 14 miliarde de lei, atât prestatorilor publici, cât și privați de servicii medicale care urmează să acorde asistență persoanelor asigurate, transmite IPN.

Citește și Bugetul Procuraturii Generale pentru 2024 – cu 8% mai mare decât anul trecut

Directorul general CNAM, Ion Dodon, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că instituția pe care o conduce a și transferat deja circa 900 de milioane de lei prestatorilor cu care a încheiat contracte, ceea ce constituie 80% avans pentru luna ianuarie, pentru serviciile medicale care urmează a fi prestate. Totodată, suma integrală pentru servicii va fi oferită instituțiilor medicale cu care CNAM a încheiat contract, pe parcursul anului, în funcție de volumul de servicii medicale prestate și raportate CNAM.

Toate contractele încheiate pot fi vizualizate pe pagina web CNAM la rubrica „prestatori de servicii medicale”.

De asemenea, pentru medicamente și dispozitive medicale compensate a fost alocată suma de 1,08 miliarde de lei, ceea ce e cu 50 de milioane de lei mai mult decât în anul precedent.


Potrivit directorului CNAM, banii au fost acordați având în vedere criterii ce țin de accesul echitabil la servicii medicale, necesitatea de servicii medicale pentru persoanele asigurate, calitatea și eficiența formelor de diagnostic și tratament, utilajul medical deținut și altele.

Ion Dodon a îndemnat persoanele să se asigure, deoarece perioada de achitare a primelor de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă deja a început. El a adăugat că toate serviciile care se regăsesc în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală sunt achitate integral de CNAM. Nu există servicii achitate parțial, respectiv, persoana asigurată în niciun caz nu trebuie să achite pentru serviciile medicale. Acesta a recomandat ca în cazul în care persoanei asigurate i se solicită să achite anumite servicii medicale, să consulte un reprezentant CNAM, să sune la linia verde: 0800 99999 sau să apeleze la reprezentantul CNAM în teritoriu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosilele unor păsări și broaște de acum un milion de ani, descoperite în Noua Zeelandă

Oamenii de știință au găsit fosilele unor păsări și broaște antice, care ar fi trăit acum un milion de ani, într-o peșteră din Noua...

Mutare de răsunet. Ferrari îl recrutează pe fostul director general al BMW Italia

Ferrari și-a ales noul director de marketing direct din conducerea BMW Italia. Ferrari a anunțat numirea unui nou director de marketing, recrutat direct de la...

‘Star Trek’ împlinește 60 de ani. Franciza care a schimbat SF-ul este omagiată în Italia

Celebra franciză „Star Trek” va fi omagiată la cea de-a doua ediție a Italian Global Series Festival, organizată între 3 și 11 iulie pe...

Cum să faci mișcare în siguranță în zilele cu caniculă

Temperaturile ridicate ar putea pune în pericol sănătatea pe termen lung și ar putea fi un obstacol când vrei să faci mișcare, avertizează oamenii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.