StiripesurseDiasporaCoaliţia de dreapta din Italia a câştigat alegerile locale în oraşe...

Coaliţia de dreapta din Italia a câştigat alegerile locale în oraşe tradiţional de stânga

Publicat:

Coaliţia de dreapta din Italia, condusă de partidul Liga (extrema dreaptă), a înregistrat duminică mai multe succese electorale în cadrul celui de-al doilea tur al unui scrutin local parţial, câştigând mai multe oraşe mari, tradiţional de stânga, informează luni AFP, potrivit agerpres.

Astfel, Partidul Democrat (PD, centru-stânga) a pierdut oraşele pe care le conducea timp de decenii în Toscana “roşie”: Pisa, Massa şi Siena. Toate aceste oraşe au fost câştigate de candidaţii coaliţiei de dreapta, care regrupează, alături de Liga, şi Forza Italia (FI), partidul lui Silvio Berlusconi, şi Fratelli d’Italia (FDI), un mic partid de extremă dreapta condus de Giorgia Meloni.

Citeşte şi: TOŢI poliţiştii dintr-un oraş mexican au fost arestaţi

În regiunea Emilia-Romagna, oraşul Imola, care s-a aflat în mâinile stângii timp de 73 de ani, a trecut în cele ale Mişcării 5 Stele (M5S), antisistem. M5S a câştigat şi oraşul Avellino, din Campania, în sudul ţării, însă a pierdut Ragusa, în Sicilia.

În total, coaliţia de dreapta, care conducea trei oraşe înainte de aceste alegeri locale parţiale, a câştigat 11 primării după turul doi, în timp ce stânga a scăzut de la 17 la numai 5 municipalităţi câştigate, dacă se ţine cont doar de principalele oraşe.


“Victorii istorice ale Ligii în municipalităţi gestionate de stânga timp de decenii: mulţumim!!! Cu cât mai mult ne insultă stânga, cu atât mai mulţi cetăţeni votează pentru noi. Întâi italienii, nu mă opresc”, a reacţionat, pe contul său de Twitter, Matteo Salvini, liderul partidului Liga şi ministru de interne al Italiei.

Citeşte şi: Cutremur puternic în sudul Greciei

Stânga a recunoscut aceste victorii ale coaliţiei de dreapta. “Trebuie să schimbăm şi să reconstruim. Cu umilinţă şi curaj. Un nou PD pentru un nou centru-stânga”, a notat la rândul său, pe Twitter, Maurizio Martina, secretar interimar al PD.

Marele câştigător al acestui scrutin este, cu toate acestea, absenteismul, în condiţiile în care numai 46,11% de alegători s-au prezentat la urne. În primul tur, participarea a fost de circa 60%. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.