StiripesurseDiasporaNoua coaliţie de guvernare, formată din conservatori şi extrema-dreaptă, reafirmă angajamentul...

Noua coaliţie de guvernare, formată din conservatori şi extrema-dreaptă, reafirmă angajamentul european al Vienei

Publicat:

Viitorul cancelar austriac, conservatorul Sebastian Kurz, a reafirmat sâmbătă angajamentul european al guvernului pe care îl formează cu extrema-dreaptă, subliniind în acelaşi timp că Uniunea Europeană trebuie să se îndrepte spre o mai mare ‘subsidiaritate’ în favoarea statelor membre, relatează AFP. 

Guvernul “are un angajament european clar, cu obiectivul de a întări subsidiaritatea” în cadrul UE, a declarat Kurz, cu ocazia prezentării programului său de guvernare alături de liderul extremei-drepte, Heinz-Christian Strache, la Viena.

În vârstă de doar 31 de ani, Sebastian Kurz devine cel mai tânăr şef de guvern din Europa.

Heinz-Christian Strache, liderul Partidul Libertăţii (FPÖ, de extremă-dreaptă), a afirmat la rândul său că pactul guvernamental ‘exclude’ o posibilă organizare a unui referendum privind o eventuală ieşire din Uniunea Europeană.

La solicitarea conservatorilor (ÖVP) viitorului cancelar Sebastian Kurz, “chestiunea ieşirii din UE a fost exclusă” dintre subiectele care ar putea fi supuse unei consultări populare, a spus Strache, care era un susţinător al posibilităţii unui astfel de referendum.


Strache a mai anunţat că partidul său a obţinut Ministerul de Interne, Ministerul Apărării şi Ministerul de Externe în noul executiv.

El va deveni vicecancelar şi va ocupa de asemenea portofoliul Funcţiei Publice şi al Sportului.

Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe nu au fost până acum niciodată controlate de extrema-dreapta.

Învestirea noului guvern de către preşedintele Alexander Van der Bellen este prevăzută pentru luni.

Negocierile au fost iniţiate după alegerile legislative anticipate de la 15 octombrie, câştigate de partidul conservator ÖVP.

FPÖ a mai guvernat cu ÖVP în perioada 2000-2007. Intrarea extremei-drepte la putere a dus atunci la adoptarea timp de câteva luni a unor sancţiuni europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.