StiripesurseDiasporaComentatori greci încearcă să descifreze rezultatele referendumului privind schimbarea numelui Macedoniei

Comentatori greci încearcă să descifreze rezultatele referendumului privind schimbarea numelui Macedoniei

Publicat:

Comentatori greci încercau luni să descifreze rezultatele referendumului care a avut loc duminică în Macedonia, unde votul favorabil schimbării numelui şi care deschide calea spre o apropiere a acestei ţări de Uniunea Europeană (UE) şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a întrunit peste 90%, însă cu participarea a doar o treime dintre alegători, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Este o veste bună pentru opozanţii acordului aceea că (premierul macedonean Zoran) Zaev a fost serios afectat în procesul” referendumului, a constatat, pentru cotidianul Ta Nea, Angelos Syrigos, profesor de drept internaţional la Universitatea Panteio din Atena.

Citește și : Ministrul britanic de Externe, ţinta criticilor după ce a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică

Potrivit rezultatelor aproape definitive după numărarea a 93% dintre buletinele de vot exprimate, 91,3% dintre macedonenii care au luat parte la referendum au aprobat acordul istoric încheiat în iunie cu Grecia, menit să redenumească în “Republica Macedonia de Nord” micul lor stat din Balcani. Însă, mai mult decât cele 5,72% de răspunsuri negative, ceea ce fragilizează poziţia lui Zoran Zaev sunt cele circa două treimi dintre cei 1,8 milioane de alegători care nu s-au prezentat la vot.

Cotidianul grec Ethnos evocă o “victorie a la Pirus al votului favorabil”. Alţi comentatori subliniază că cei 659.000 de alegători care au susţinut schimbarea numelui reprezintă mai mult decât cei 534.000 care l-au desemnat în 2014 pe preşedintele macedonean cu rol onorific Gjorge Ivanov, apropiat al dreptei naţionaliste şi care s-a opus acordului.


Zaev şi-a exprimat speranţa că deputaţii macedoneni din opoziţie “vor respecta voinţa democratică a cetăţenilor” ratificând acordul parlamentului, în caz contrar el anunţând că va organiza “alegeri parlamentare anticipate”.

Premierul grec Alexis Tsipras a salutat duminică hotărârea lui Zaev de a “continua punerea în aplicare” a acordului, însă aliatul său suveranist, ministrul grec al apărării, Panos Kammenos, care s-a opus făţiş acordului, a notat într-o postare pe contul său de Twitter că slaba participare face ca referendumul să fie “nul”.

Citește și : Indonezia: Bilanţul oficial al cutremurului urmat de tsunami a ajuns la 844 de morţi

“Nu va fi o exagerare să spunem că o bună parte a sistemului politic grec a fost uşurată de prezenţa scăzută la referendum (…) pentru că orice eşec în ratificarea acordului va constitui o povară asupra Macedoniei, nu asupra Greciei”, constată Ta Nea, cotidian apropiat opoziţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.