StiripesurseDiasporaComisarul pentru justiţie Didier Reynders: Restricţiile la graniţe impuse de unele...

Comisarul pentru justiţie Didier Reynders: Restricţiile la graniţe impuse de unele state au mers ‘prea departe’

Publicat:

Comisia Europeană a făcut apel marţi la şase state membre să relaxeze restricţiile impuse în mod unilateral la frontiere în vederea combaterii COVID-19, în încercarea de a ajunge la o abordare coordonată mai puţin restrictivă în ce priveşte circulaţia bunurilor şi persoanelor în blocul Celor 27, relatează Reuters, potrivit agerpres

Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Suedia şi Ungaria au zece zile să justifice restricţiile care au mers “prea departe”, a afirmat comisarul pentru justiţie Didier Reynders.

Citește și: Prinţul Philip şi-a petrecut a şaptea noapte în spital

“Întoarcerea la o abordare coordonată a tuturor măsurilor luate în ce priveşte libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor în Uniunea Europeană reprezintă o necesitate”, a subliniat oficialul european.

În lipsa unei abordări coordonate a tuturor celor 27, “riscăm divizări şi perturbarea liberei circulaţii, precum şi a lanţurilor de aprovizionare, ceea ce am putut vedea şi în ultimele săptămâni”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei.


În ce-l priveşte, ministrul german pentru Europa, Michael Roth, a luat apărarea deciziei ţării sale de a impune restricţii la graniţe, pe fondul raportării apariţiei în state învecinate a unor noi tulpini de coronavirus considerate mai contagioase.

“Aceste măsuri creează evident presiuni masive în regiunile de graniţă, asupra lucrătorilor transfrontalieri şi a transportului de bunuri şi pieţei unice, dar protejarea cetăţenilor noştri este primordială”, a declarat ministrul german, înaintea discuţiilor cu omologii săi europeni.

Citește și: România ajută Slovacia şi Serbia să lupte cu pandemia

Acesta a menţionat, potrivit dpa, că situaţia de la graniţele ţării sale cu Republica Cehă şi cu Austria s-a calmat semnificativ după ce au avut loc consultări şi a dat asigurări că toate măsurile luate de Germania au respectat reglementările acordului de la Schengen.

“Mai întâi, vreau să resping acuzaţia că nu am respectat legislaţia UE. (…) Le-am explicat clar partenerilor noştri că dorim să eliminăm acest regim de control la graniţe cât mai curând posibil”, a mai spus Roth, potrivit dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.