StiripesurseDiasporaComisia electorală din Spania ORDONĂ destituirea preşedintelui catalan

Comisia electorală din Spania ORDONĂ destituirea preşedintelui catalan

Publicat:

Comisia electorală spaniolă a ordonat vineri ca liderul separatist catalan Quim Torra să fie destituit din funcţiile de deputat regional, ceea ce ar implica să piardă preşedinţia regiunii Catalonia, notează AFP, scrie agerpres.

Într-un comunicat, această comisie a făcut cunoscut că a decis ca “mandatul lui Quim Torra de deputat ales în parlamentul catalan (…) să fie fără efect”, o decizie care va fi efectivă în următoarele zile după ce va fi publicată.

Citește și : Pompeo critică o opinie a Franţei faţă de uciderea generalului Soleimani într-un raid în Irak

Potrivit statutului de autonomie al acestei regiuni din nord-estul Spaniei, preşedintele său trebuie să fie un deputat regional.

Această decizie vine după ce, la 19 decembrie, justiţia spaniolă l-a fost suspendat pe Quim Torra pentru 18 luni din orice funcţie publică pentru “nesupunere”. El a refuzat să asculte ordinul de a retrage simboluri separatiste de pe instituţii publice în timpul campaniei electorale.


Quim Torra, în sprijinul căruia circa o mie de persoane au manifestat în faţa guvernului regional la Barcelona, a denunţat vineri seară “o nouă lovitură de stat contra instituţiilor catalane”.

“Voi prezenta toate recursurile posibile împotriva acestei decizii autoritare şi complet ilegale”, a spus el înainte de a anunţa convocarea unei şedinţe plenare a parlamentului catalan sâmbătă.

În opinia sa, singura instanţă care îl poate destitui din funcţiile de preşedinte regional este parlamentul catalan, controlat de separatişti.

Condamnarea lui Quim Torra nu este definitivă, el putând face recurs în faţa Curţii Supreme.

Fără să aştepte însă decizia definitivă a justiţiei, Comisia electorală a dat dreptate partidelor de dreapta şi de extremă-dreaptă care au cerut ca Torra să fie destituit.

Această decizie a Comisie electorale intervine într-un context politic dificil pentru Spania, în ajunul dezbaterii pentru învestitură a socialistului Pedro Sanchez în parlamentul spaniol.

Citește și : UE îndeamnă SUA şi Iranul să dea dovadă de reţinere pentru a evita escaladarea conflictului

Pedro Sanchez era asigurat de învestire în funcţia de premier după ce partidul separatist catalan ERC, care guvernează regiunea împreună cu partidul lui Torra, i-a adus joi sprijinul.

Acest partid, criticat de celelalte formaţiuni separatiste pentru că i-a acordat sprijinul lui Sanchez, a anunţat convocarea unei reuniuni sâmbătă pentru a analiza ordinul de destituire a lui Torra.

Partidul Socialist al lui Sanchez şi-a exprimat “îndoielile serioase” cu privire la “competenţa Comisiei electorale” de a lua o asemenea decizie împotriva lui Quim Torra, potrivit declaraţiei făcute de Adriana Lastra, unul din conducătorii formaţiunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.