StiripesurseDiasporaComisia Europeană amână aplicarea Regulamentului privind dispozitivele medicale pentru a acorda...

Comisia Europeană amână aplicarea Regulamentului privind dispozitivele medicale pentru a acorda prioritate combaterii pandemiei

Publicat:

Comisia Europeană a adoptat vineri o propunere de amânare cu un an a datei aplicării Regulamentului privind dispozitivele medicale, pentru a permite statelor membre, instituţiilor sanitare şi operatorilor economici să acorde prioritate combaterii pandemiei cauzate de noul coronavirus, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, scrie agerpres.

Bruxellesul precizează că decizia “ţine seama de provocările fără precedent determinate de pandemia cauzată de noul coronavirus, precum şi de necesitatea unei disponibilităţi sporite a unor dispozitive medicale de importanţă vitală în întreaga UE, continuând totodată să asigure sănătatea şi siguranţa pacienţilor până când noua legislaţie devine aplicabilă”.

Citește și : Singapore închide timp de o lună toate activităţile, cu excepţia celor esenţiale

“Penuria de dispozitive medicale esenţiale sau întârzierile în certificarea ori punerea pe piaţă a acestora nu sunt o opţiune în momentul de faţă”, afirmă vicepreşedintele CE pentru protejarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, citat în comunicat.

“Prin urmare, Comisia adoptă o abordare pragmatică şi întârzie intrarea în vigoare a anumitor noi norme ale UE privind dispozitivele medicale, astfel încât să putem crea condiţiile ca industriile noastre medicale să îşi concentreze întreaga energie de care dispun în ceea ce avem nevoie să facă: susţinerea combaterii pandemiei”, a adăugat el.


La rândul său, Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a spus că “prioritatea este de a sprijini statele membre să combată criza cauzată de noul coronavirus şi să protejeze sănătatea publică cât mai puternic posibil şi utilizând toate mijloacele necesare”.

“Orice posibile perturbări ale pieţei în ceea ce priveşte disponibilitatea unor dispozitive medicale sigure şi esenţiale trebuie să fie evitate şi vor fi evitate. Decizia de astăzi este o măsură necesară în aceste vremuri cu totul excepţionale”, explică ea, conform aceluiaşi comunicat.

Comisia subliniază că, având în vedere că criza cauzată de noul coronavirus sporeşte cererea de anumite dispozitive medicale vitale, este esenţial să se evite orice alte dificultăţi ori riscuri de eventuale penurii sau întârzieri în ceea ce priveşte disponibilitatea unor astfel de dispozitive, cauzate de limitări ale capacităţii autorităţilor sau organismelor de evaluare a conformităţii, determinate de punerea în aplicare a Regulamentului privind dispozitivele medicale.

“Prin urmare, din motive excepţionale determinate de contextul actual, propunerea de astăzi amână cu un an aplicarea regulamentului, şi anume, până la 26 mai 2021”, precizează Bruxellesul.

“Deşi noul Regulament privind dispozitivele medicale este esenţial pentru a asigura siguranţa pacienţilor şi pentru a spori transparenţa în ceea ce priveşte dispozitivele medicale în întreaga UE, normele aplicabile în prezent vor continua să garanteze protecţia sănătăţii publice”, adaugă CE.

Citește și : Boris Johnson, bolnav de covid-19, îşi prelungeşte carantina

Bruxelles mai evidenţiază că “propunerea asigură, de asemenea, faptul că statele membre şi Comisia pot combate eventualele penurii de dispozitive medicale de importanţă vitală în UE într-un mod mai eficace, prin intermediul unor derogări aplicate în întreaga UE”.

Propunerea ar necesita sprijinul deplin al Parlamentului European şi al Consiliului printr-o procedură de codecizie accelerată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.