StiripesurseDiasporaComisia Europeană consideră că retragerea Marii Britanii fără un acord Brexit...

Comisia Europeană consideră că retragerea Marii Britanii fără un acord Brexit rămâne un rezultat posibil

Publicat:

Scenariul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit este foarte posibil, deşi indezirabil, a avertizat miercuri Comisia Europeană, conform agenţiei de presă Reuters, potrivit mediafax.

“În contextul continuării incertitudinii în Marea Britanie privind ratificarea Acordului de retragere şi al situaţiei politice interne generale, scenariul producerii unui Brexit fără acord pe 1 noiembrie rămâne un rezultat posibil, deşi indezirabil’, a transmis miercuri seară Comisia Europeană.

Citește și : Prima vizită a unui preşedinte german în ultimii 16 ani în Islanda – Frank-Walter Steinmeier a sosit la Reykjavik

“Comisia Europeană consideră că retragerea Marii Britanii fără un acord rămâne un rezultat posibil, cu toate consecinţele economice negative”, subliniază Executivul Uniunii Europene.

“Comisia Europeană va continua să monitorizeze evoluţiile politice şi va analiza dacă va fi necesară o prelungire a măsurilor adoptate”, precizează instituţia.


Uniunea Europeană intenţionează să prelungească accesul în zonele de pescuit şi autorizaţiile pentru transportul feroviar, rutier şi aerian între spaţiul comunitar şi Marea Britanie, dacă Londra acceptă măsuri de reciprocitate. De asemenea, cetăţenii britanicii ar putea călători fără vize, iar cooperarea pentru unele servicii financiare ar putea fi prelungită un an după ieşirea Marii Britanii din UE.

Data de 31 octombrie trebuie să fie ultimul termen pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a afirmat recent preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. “Cred că amânarea este o mare greşeală. Cred că acesta este ultimul termen. Am stabilit sfârşitul lunii octombrie ca ultimul termen, deoarece nu vreau ca noua Comisie Europeană să continue cu acest subiect”, a declarat Macron, subliniind că reluarea negocierilor cu Londra pe tema Brexit ar fi “inacceptabilă”. Uniunea Europeană nu va renegocia proiectul de Acord Brexit elaborat împreună cu Marea Britanie, a reiterat, la rândul său, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

Citește și : Moon speră să se întâlnească cu Kim în orice moment înainte de vizita lui Trump în Coreea de Sud

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.