StiripesurseȘtirile zileiComisia Europeană intenționează să sancționeze publicația Vocea Europei ce face jocurile...

Comisia Europeană intenționează să sancționeze publicația Vocea Europei ce face jocurile lui Putin

Publicat:

Comisia Europeană intenționează să sancționeze publicația Vocea Europei ce face jocurile lui Putin

Executivul european propune ca portalul Vocea Europei să fie adăugat pe listă la viitoarea a 14-a rundă de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, la 5 mai.
Jourova, originară din Republica Cehă, a declarat că Vocea Europei a fost folosită pentru a interveni în alegerile europene.

La începutul acestei luni, guvernul ceh a descoperit o rețea de propagandă finanțată de Moscova care a încercat să influențeze politica europeană și să întoarcă opinia publică împotriva ajutorului acordat Ucrainei.

Praga i-a numit pe Viktor Medvedciuk, un fost oligarh ucrainean prieten cu liderul de la Kremlin, și pe Artem Marcevski, un manager media care a lucrat la unul dintre canalele de televiziune ale lui Medvedciuk, ca fiind persoanele din spatele acestei operațiuni.

Activitățile lor au fost desfășurate prin intermediul site-ului web Vocea Europei, promovând narațiuni pro-ruse și plătind politicienii prietenoși cu Moscova înainte de alegerile pentru Parlamentul European .

Jourova a spus că nu poate confirma dacă Medvedciuk sau Marcevski vor fi pe lista de sancțiuni, dar că „Vocea Europei va fi acolo”. Potrivit oficialului UE, Uniunea Europeană consideră platforma un instrument al propagandei lui Putin.


Blocul european a adoptat deja 13 pachete de sancțiuni ca răspuns la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, cu scopul de a submina producția economică a Moscovei și capacitatea de a susține războiul. Liderii UE sunt așteptați să introducă o a 14-a rundă de sancțiuni în lunile următoare.

Verova a subliniat că Comisia Europeană urmărește să adauge 67 de persoane fizice și 23 de entități juridice la noul pachet, precum și să introducă restricții la importul de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc în Europa.

În ciuda obiectivului Bruxelles-ului de a nu folosi combustibili fosili ruși până în 2027, mai mulți membri ai UE rămân foarte dependenți de gazul rusesc, iar importurile de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia au atins cote record anul trecut.

Între 6 şi 9 iunie, cetăţenii din ţările membre ale Uniunii Europene vor merge la urne pentru a alege 720 de politicieni în Parlamentul European. Poate părea cumva o extravaganţă electorală, dar timp de patru zile, în 27 de ţări, în 24 de limbi oficiale, sunt aşteptaţi la vot în jur de 373 de milioane de europeni.

Olanda va da startul alegerilor europene, pe 6 iunie, în timp ce marea majoritate a ţărilor membre, inclusiv România, intenţionează să organizeze alegerile pe 9 iunie.

Olanda va fi urmată de Irlanda, unde votul are loc vineri, 7 iunie, şi de Letonia, Malta şi Slovacia, unde se va vota sâmbătă, 8 iunie. În Cehia, urnele vor fi deschise vineri şi sâmbătă, în timp ce în Italia se va vota sâmbătă şi duminică.

Celelalte 20 de ţări ale Uniunii (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria) vor organiza alegerile europene duminică, 9 iunie.

La fiecare 5 ani, sunt aleşi cei peste 700 de membri ai Parlamentului European. Ei îi reprezintă pe cei aproape 450 de milioane de europeni. După alegeri, europarlamentarii alcătuiesc grupuri politice, în funcţie de principiile comune.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ungaria pune ‘beţe-n roate’ la aderarea ţării noastre la UE

Ungaria a blocat, pentru a doua oară, aprobarea rezultatelor procesului de screening pentru clusterele 2 și 3 de negocieri ale Republicii Moldova și Ucrainei...

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.