StiripesurseDiasporaComisia Europeană le-a spus statelor UE că plafonul de preţ pentru...

Comisia Europeană le-a spus statelor UE că plafonul de preţ pentru petrolul rusesc va rămâne la 60 dolari per baril

Publicat:

Comisia Europeană le-a spus statelor membre UE că plafonul de preţ pentru petrolul rusesc, stabilit la 60 dolari per baril, se dovedeşte eficient în a reduce accesul Kremlinului la petrodolari şi în acelaşi timp nu perturbă piaţa petrolieră, astfel că va rămâne nemodificat, pentru moment, transmite Bloomberg, potrivit agerpres

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, Executivul comunitar le-a spus zilele trecute diplomaţilor statelor membre că, la acest moment, nu există disponibilitate în rândul Grupului celor şapte state puternic industralizate (G7) pentru a reduce plafonul.

Citește și : Donald Trump este pus sub acuzare în New York. Ce înseamnă şi ce urmează din punct de vedere juridic

Un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), care a stat la baza revizuirii plafonului, a ajuns la concluzia că mecanismul şi-a îndeplinit cele două obiective principale, respectiv reducerea veniturilor Moscovei şi împiedicarea exploziei preţurilor globale la ţiţei. Ultimul raport lunar al IEA susţine că plafonul influenţează preţul la care petrolul brut şi produsele petroliere ruseşti se comercializează.

Preţul mediu ponderat la export al ţiţeiului rusesc a fost de 52,48 dolari per baril, excluzând costurile cu shipping-ul şi asigurările. Ţiţeiul Urals, principalul tip de petrol exportat de Rusia, se vinde pentru 45,27 dolari în Marea Neagră, în timp ce tipurile de petrol ESPO, Sakhalin şi Sokol, care sunt exportate toate din Asia, se vând la preţuri mai mari decât plafonul de 60 de dolari per baril, susţine IEA.


Anterior, oficiali din Grupul celor şapte state puternic industralizate (G7) au convenit că vor revizui preţul la care sunt plafonate exporturile de petrol ale Rusiei în luna martie, iar legislaţia UE stipulează că obiectivul măsurii este acela de a menţine plafonul la 5% sub preţul mediu de pe piaţă. Pe această bază, un grup de state membre UE, printre care se numără Polonia şi Estonia, au cerut coborârea plafonului de preţ.

Cu toate acestea, sursele citate de Bloomberg, susţin că ţărilor UE li s-a comunicat că există o anumită deschidere pentru o anumită flexibilizare a mecanismului de stabilire a plafonului de preţ, fără a preciza ce anume înseamnă asta în practică.

Citește și : Putin a numit un cunoscut blogger militar ca şef al Gărzii Naţionale Ruse din Doneţk

 

Economiile din G7, Uniunea Europeană şi Australia au convenit la data de 5 decembrie 2022 să interzică companiilor occidentale să furnizeze servicii de asigurări, finanţare şi brokeraj pentru navele care transportă ţiţei rusesc la un preţ mai mare de 60 de dolari per baril, în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Rusia este liberă să îşi transporte şi să îşi vândă petrolul la orice preţ doreşte, cu condiţia să nu utilizeze serviciile şi navele firmelor din ţările G7 şi UE.

Datele colectate de Bloomberg arată că Rusia se bazează în continuare pe firmele occidentale de asigurări pentru a acoperi mai mult de jumătate din flota de tancuri petroliere care exportă ţiţeiul rusesc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.