StiripesurseDiasporaComisia Europeană se abţine de la comentarii până nu apare rezultatul...

Comisia Europeană se abţine de la comentarii până nu apare rezultatul oficial al alegerilor din SUA

Publicat:

Comisia Europeană a îndemnat miercuri la răbdare până când autoritatea electorală din SUA va anunţa rezultatul final al alegerilor prezidenţiale americane, după ce preşedintele Donald Trump şi-a declarat victoria înaintea încheierii numărării voturilor în statele-cheie, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Aşteptarea noastră este ca autorităţile responsabile cu procesul (electoral) în SUA să fie cele care anunţă rezultatele”, a spus la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Eric Maner, care a refuzat să comenteze pe marginea numărării voturilor în SUA şi a semnalat că Bruxellesul are ”încredere în puternicele tradiţii democratice ale Statelor Unite”. El nu a comentat nici reacţia premierului sloven, Janez Jansa, care l-a felicitat pe Trump pentru câştigarea alegerilor înaintea încheierii numărării voturilor.

Citeşte şi: Donald Trump câştigă alegerile într-unul din cele mai disputate state

La rândul său, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că ”UE este în continuare dispusă să construiască o puternică asociere transatlantică, bazată pe valorile şi istoria noastră comune”, indiferent cine va fi preşedintele SUA.

Conform ultimelor date, Donald Trump are asiguraţi 213 electori din cei 270 necesari în Colegiul Electoral pentru a câştiga alegerile şi Joe Biden 224 de electori.


Citeşte şi: Democraţii americani îşi păstrează controlul în Camera Reprezentanţilor

Mai multe state-cheie în deznodământul scrutinului prezidenţial american – respectiv Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin – au avertizat că vor mai avea nevoie de ore sau poate chiar zile pentru a număra toate voturile, parţial din cauza numărului mare de voturi prin corespondenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.