StiripesurseDiasporaComisia Europeană susţine că UE 'nu va fi niciodată cea care...

Comisia Europeană susţine că UE ‘nu va fi niciodată cea care va provoca sfârşitul negocierilor’ privind Brexit

Publicat:

Comisia Europeană a anunţat luni că Uniunea Europeană nu va părăsi masa negocierilor şi rămâne angajată în obţinerea unui acord post-Brexit, în ceea ce pare o tentativă de a arunca vina preventiv în caz că discuţiile vor eşua, relatează DPA, potrivit agerpres.  

După o întâlnire cu ministrul britanic Michael Gove de luni, vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefkovic a declarat că Uniunea Europeană rămâne angajată să ajungă la un acord, în pofida ameninţărilor britanice de a încălca parţial acordul de retragere.

Citește și : Armenia cere la CEDO măsuri împotriva Azerbaidjanului

“UE nu va fi niciodată cea care va provoca sfârşitul negocierilor privind viitorul parteneriat între UE şi Regatul Unit”, a spus el.

Premierul britanic Boris Johnson vrea să creeze o “plasă de siguranţă” legală care să-i dea puterea de a trece peste o prevedere din acordul de retragere care ar impune reguli vamale post-Brexit diferite Irlandei de Nord faţă de restul Regatului Unit.


Drept răspuns, blocul comunitar “nu va ezita” să recurgă la o acţiune în instanţă dacă Regatul Unit va merge mai departe cu controversata lege a pieţei interne, a avertizat Sefcovic.

Legea a fost criticată pentru că încalcă atât legea internaţională, cât şi acordul de retragere pe care Londra şi Bruxellesul l-au semnat după ce au negociat termenii ieşirii Regatului Unit din UE.

Vezi și : Aleksei Navalnîi confirmă vizita lui Merkel

Ambele părţi au subliniat că timpul este tot mai scurt pentru a ajunge la un acord. Potrivit negociatorului şef al UE, Michel Barnier, un acord trebuie obţinut cel mai târziu până la sfârşitul lui octombrie.

O nouă rundă de negocieri urmează să înceapă marţi, iar în cadrul ei vor fi abordate problema spinoasă a pescuitului şi cea a regulilor de concurenţă egale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.