StiripesurseDiasporaComisia Europeană vrea ca Ungaria să revină printre 'democraţiile incontestabile'

Comisia Europeană vrea ca Ungaria să revină printre ‘democraţiile incontestabile’

Publicat:

Ungaria trebuie să revină în tabăra adevăratelor democraţii, a pledat joi vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, reafirmând “preocuparea” executivului european faţă de puterile extinse acordate şefului guvernului ungar Viktor Orban în contextul stării de urgenţă instituite în cadrul combaterii epidemiei de COVID-19, potrivit France Presse, scrie agerpres.

În cursul unei dezbateri în Parlamentul European cu privire la situaţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în Ungaria, la care prim-ministrul naţionalist a refuzat să participe, Vera Jourova, responsabilă în special cu monitorizarea respectării statului de drept în UE, a subliniat totuşi că executivul european nu intenţionează “pentru moment” să înceapă o procedură de infringement împotriva Budapestei.

Citește și : Ambasadorul slovac în Belarus cere RETRAGEREA din post

“De asemenea, comunitatea internaţională va trebui să exercite presiune asupra Ungariei pentru ca ea să revină în clubul ţărilor incontestabil democratice”, a declarat comisarul ceh, exprimându-se în limba sa natală.

“Eu o doresc pentru că nu este vorba doar de situaţia în Ungaria, ci este şi o provocare majoră pentru Uniunea Europeană”, a adăugat ea.


La sfârşitul lunii martie, parlamentul ungar a votat o lege care îi permite lui Viktor Orban să guverneze până la noi ordine prin decret în cadrul unei stări de urgenţă votate pentru a combate pandemia de COVID-19.

În condiţiile în care Comisia Europeană evaluează măsurile de urgenţă luate în toate ţările blocului comunitar împotriva propagării noului coronavirus, Vera Jourova a reafirmat “preocuparea specială” a Comisiei faţă de situaţia din Ungaria.

Comisia nu intenţionează să declanşeze “pentru moment” procedura de infringement împotriva acestei ţări, un demers angajat în caz de presupusă încălcarea a legislaţiei UE care poate poate duce la o sesizare a Curţii de Justiţie a UE, dar “evaluează zilnic” această posibilitate, a spus ea.

Puterile cu care a fost învestit executivul ungar pentru aceasta sunt “mai extinse” decât în alte ţări, în special din cauza unei absenţe a datei limită pentru starea de urgenţă, subliniază Jourova, exprimându-şi totodată îngrijorarea faţă de consecinţele sancţionării difuzării ştirilor false asupra libertăţii de expresie în această ţară.

Comisia, care supraveghează aplicările “concrete” ale acestei stări de urgenţă, îşi exprimă îngrijorarea, de exemplu, faţă de decretele care permit unui angajator şi unui angajat să eludeze “aproape toate dispoziţiile dreptului la muncă ungar”, a spus Vera Jourova. Alte decrete sunt de asemenea în colimatorul Bruxellesului pentru “compatibilitatea lor cu protecţia datelor”, a continuat ea.

Citește și : Burundi se bazează pe ‘Graţia Divină’ și îi expulzează pe reprezentanții OMS

Ungaria este din septembrie 2018 vizată de o procedură, conform “Articolului 7”, declanşată de Parlamentul European pentru încălcări presupuse ale valorilor fundamentale ale UE. Aceasta poate în teorie să ducă la sancţiuni, dar practic este dificil de aplicat.

Europarlamentarul ungar Andor Deli, membru al Fidesz, partidul lui Viktor Orban, a denunţat o nouă “dezbatere ideologică seacă” şi recrudescenţa criticilor care nu interesează “în mod fundamental pe nimeni”.

“Ştim toţi ce se petrece în Ungaria de zece ani şi încă şi mai mult în ultimele săptămâni”, a declarat eurodeputata Gwendoline Delbos-Corfield (Verzii), raportor asupra Ungariei. “Cunoaştem atacurile împotriva media, reforma judiciară, măsurile discriminatorii”, a spus ea, invitând Comisia şi Consiliul UE – instituţie care reprezintă statele membre – să reacţioneze.

Eurodeputaţii au cerut, de asemenea, ca alocarea de fonduri europene pentru Ungaria să fie legată de respectarea statului de drept, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.