Comitetul executiv al Conferinţei privind viitorul Europei a lansat o platformă digitală multilingvă

Publicat:

Comitetul executiv al Conferinţei privind viitorul Europei, format din reprezentanţi ai Parlamentului European, ai Consiliului Uniunii Europene şi ai Comisiei Europene, au lansat platforma digitală multilingvă a acestui forum, invitându-i pe toţi cetăţenii UE să contribuie la conturarea viitorului Europei, informează un comunicat al executivului comunitar, potrivit agerpres.  

Platforma este disponibilă în 24 de limbi şi ar urma să le permită cetăţenilor din întreaga UE să împărtăşească şi să facă schimb de idei şi opinii prin intermediul unor evenimente online.


Citește și : Finlanda şi-a redeschis cafenelele, barurile şi restaurantele

Preşedinţia comună a conferinţei a salutat lansarea platformei. “Platforma reprezintă un instrument-cheie care le permite cetăţenilor să participe şi să aibă un cuvânt de spus cu privire la viitorul Europei. Trebuie să ne asigurăm că vocile lor vor fi auzite şi că vor contribui la procesul decizional, în pofida pandemiei de COVID-19”, a declarat preşedintele PE, David Sassoli, citat în comunicat.

“Discuţia nu ar putea avea loc într-un moment mai potrivit. Trebuie să ne pregătim acum pentru a ieşi din această criză şi mai puternici şi pentru a fi gata în clipa în care vom depăşi pandemia. Sperăm să continuăm să construim împreună Europa viitorului, o Europă mai echitabilă, mai ecologică şi mai digitală care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor noştri”, a afirmat prim-ministrul portughez Antonio Costa, în numele preşedinţiei Consiliului UE.

“Sănătatea, schimbările climatice, locurile de muncă bune şi durabile într-o economie din ce în ce mai digitală, starea societăţilor noastre democratice: îi invităm pe cetăţenii europeni să îşi facă auzită vocea, să îşi exprime preocupările şi să ne spună care este Europa în care doresc să trăiască. Prin această platformă pentru cetăţeni, toată lumea va avea posibilitatea de a contribui la conturarea viitorului Europei şi de a interacţiona cu alte persoane din întreaga Europă. (…) Vă invităm să participaţi la dezbatere! Împreună, putem construi viitorul pe care ni-l dorim pentru Uniune”, a declarat la rândul ei preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Conferinţa privind viitorul Europei reprezintă un exerciţiu de democraţie deliberativă fără precedent, deschis şi incluziv, potrivit comunicatului CE. Scopul acesteia este să le ofere cetăţenilor din toate categoriile sociale, din întreaga Europă, un cuvânt mai greu de spus în legătură cu ceea ce aşteaptă ei de la Uniunea Europeană, iar opiniile lor ar trebui apoi să contribuie la orientarea direcţiei viitoare a UE şi a politicilor sale.

Platforma digitală multilingvă este complet interactivă: cetăţenii pot interacţiona unii cu alţii şi îşi discuta propunerile cu cetăţeni din toate statele membre, în cele 24 de limbi oficiale ale UE. Cetăţenii din toate categoriile sociale sunt încurajaţi să contribuie în număr cât mai mare prin intermediul platformei la conturarea viitorului lor, dar şi să o promoveze pe canalele de comunicare socială, cu hashtagul #TheFutureIsYours.

Platforma va asigura transparenţă deplină, întrucât toate contribuţiile şi rezultatele evenimentelor vor fi colectate, analizate, monitorizate şi puse la dispoziţia publicului. Principalele idei şi recomandări de pe platformă vor fi utilizate drept contribuţii pentru grupurile de dezbatere ale cetăţenilor europeni şi pentru sesiunile plenare, unde vor fi dezbătute în vederea elaborării concluziilor conferinţei.

Toate evenimentele legate de conferinţă care vor fi înregistrate pe platformă vor fi vizibile pe o hartă interactivă, care le va permite cetăţenilor să efectueze căutări şi să se înscrie online. Organizatorii pot utiliza setul de instrumente disponibil pe platformă pentru a-şi derula şi promova iniţiativele. Toţi participanţii şi toate evenimentele trebuie să respecte Carta Conferinţei privind viitorul Europei, care stabileşte standarde pentru o dezbatere paneuropeană respectuoasă.

Citește și : Trei alpinişti ruşi au fost salvaţi de pe Muntele Annapurna din Nepal

 

Platforma este organizată în jurul unor teme-cheie: schimbările climatice şi mediul; sănătatea; o economie mai puternică şi mai echitabilă; justiţia socială şi locurile de muncă; UE în lume; valori şi drepturi, statul de drept, securitate; transformarea digitală; democraţia europeană; migraţia; educaţia, cultura, tineretul şi sportul. Aceste teme sunt completate de o “cutie deschisă” pentru subiecte transversale şi de altă natură, cetăţenii fiind liberi să propună orice alte aspecte care îi preocupă, într-o abordare care se desfăşoară cu adevărat de la bază spre vârf.

Platforma oferă, de asemenea, informaţii cu privire la structura şi activitatea conferinţei. Aceasta este deschisă tuturor cetăţenilor UE, precum şi instituţiilor şi organismelor UE, parlamentelor naţionale, autorităţilor naţionale şi locale şi societăţii civile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Igor Grosu este aşteptat în capitala Franţei

Igor Grosu este aşteptat în capitala Franţei Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va întreprinde în această săptămână o vizită de lucru la Paris. Anunțul a fost...

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild Poliţia fiscală italiană a sechestrat peste...

Maia Sandu și-a încheiat vizita în Germania, unde a discutat despre cooperarea economică și aderarea la UE

Maia Sandu și-a încheiat vizita în Germania, unde a discutat despre cooperarea economică și aderarea la UE În perioada 17-18 mai, Președinta Republicii Moldova, Maia...

Doi străini „au uitat” să declare 83 000 de dolari la vamă. Refuză să spună pentru ce transportau banii

Doi străini „au uitat” să declare 83 000 de dolari la vamă. Refuză să spună pentru ce transportau banii Doi nerezidenți au încercat să introducă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.