StiripesurseDiasporaComitetul Mauthausen se teme că Austria va fi condusă în curând...

Comitetul Mauthausen se teme că Austria va fi condusă în curând de extrema dreaptă

Publicat:

Comitetul Mauthausen a avertizat miercuri în legătură cu riscul revenirii la putere în Austria a formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), enumerând o serie de derapaje care arată, în opinia sa, caracterul ”incurabil” al acestui partid fondat de către foşti nazişti, relatează AFP, potrivit agerpres.

După ce s-a străduit să-şi şlefuiască imaginea în ultimii ani, FPOe este creditat cu 24% din intenţiile de vot pentru alegerile legislative anticipate prevăzute pentru 15 octombrie şi este considerat drept un posibil partener de coaliţie de către tânărul favorit conservator Sebastian Kurz (Partidul Popular, OeVP, 32%).

O eventuală alianţă nu a fost exclusă nici de către cancelarul social-democrat care îşi încheie mandatul, Christian Kern, în pierdere de viteză în sondaje (27%).

Citeşte şi: Un autocar plin cu românce S-A RĂSTURNAT în Germania. Şase femei sunt în stare GRAVĂ – FOTO

”Dacă cineva vrea să formeze o coaliţie cu FPOe, nu trebuie decât să poată spune după aceea că nu ştia în ce măsură acest partid este incurabil”, a avertizat Comitetul Mauthausen, o organizaţie care reprezintă persoanele deportate în lagărul de concentrare austriac cu acelaşi nume.


Pentru susţinerea afirmaţiilor sale, organizaţia publică o listă cu 60 de derapaje cu caracter xenofob, rasist sau antisemit imputabile aleşilor FPOe începând din 2013.

”Bineînţeles, sunt cazuri particulare. Dar nu cazuri izolate sau atipice”, conform organizaţiei, în opinia căreia “FPOe menţine o apropiere accentuată cu ideologia nazistă”.

AFP aminteşte că, în 2000, intrarea FPOe în guvernul de coaliţie condus de cancelarul conservator Wolfgang Schussel a provocat un seism politic în Europa şi a atras sancţiuni din partea Uniunii Europene.

Citeşte şi: Unul dintre terorişti A RECUNOSCUT. Planul lor viza un monument SACRU al Barcelonei

De cinci ani, FPOe a avut însă grijă să-şi recentreze treptat imaginea, după modelul politicii promovate în Franţa de către Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, un partid aliat.

Evitând cu grijă orice declaraţie excesivă, candidatul FPOe, Norbert Hofer, a obţinut în decembrie 46,2% la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în faţa candidatului ecologist liberal Alexander Van der Bellen.

În cadrul unei intervenţii televizate luni, preşedintele şi cap de listă al FPOe pentru alegerile legislative, Heinz-Christian Strache, a vorbit în principal despre valori precum ”echitate”, ”libertate” şi ”progres”, insistând în special asupra necesităţii de a introduce salariul minim în Austria.

Miercuri, FPOe a reacţionat la raportul Comitetului Mauthausen, denunţând într-un comunicat ”o campanie de denigrare”.

”Cei care sunt preocupaţi în mod serios de antisemitismul din Austria ar fi trebuit să se preocupe de mult timp de consecinţele deplasării de populaţie (…), văzând cum sosesc valuri de oameni proveniţi dintr-o cultură unde antisemitismul este aproape la ordinea zilei”, estimează FPOe, aluzie la sosirea de refugiaţi proveniţi din lumea musulmană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.