StiripesurseȘtirile zileiConcertul-test din Barcelona: Rezultatele sunt dificil de extrapolat

Concertul-test din Barcelona: Rezultatele sunt dificil de extrapolat

Publicat:

Rezultatele liniştitoare ale primului concert-test european, care a avut loc la Barcelona în luna decembrie, sunt dificil de extrapolat în vederea redeschiderii acestui sector cultural, din cauza “condiţiilor stricte” în care s-a desfăşurat evenimentul, au avertizat cercetătorii într-un studiu publicat vineri, informează AFP, potrivit agerpres.

Aproape 500 de spectatori au participat, cu mască, la un concert fără distanţare fizică într-o sală de spectacole din oraşul spaniol şi nu a fost detectat niciun caz pozitiv printre testele PCR efectuate opt zile mai târziu (comparativ cu două, în grupul de control), au anunţat cercetătorii la începutul lunii ianuarie.

Citeşte şi: ‘RECHINUL’ român din Mexic, Florian Tudor, a fost ARESTAT

Articolul prezentat în jurnalul britanic The Lancet Infectious Diseases este versiunea publicată şi revizuită de alţi oameni de ştiinţă independenţi asupra acestor prime rezultate.

“Studiul nostru oferă date iniţiale care arată că evenimentele muzicale în spaţii interioare pot avea loc fără a creşte riscul de transmitere a Sars-CoV-2 atunci când sunt luate măsuri de precauţie, dar (…) nu înseamnă neapărat că toate adunările mari sunt sigure”, a avertizat doctor Josep Maria Llibre de la spitalul Germans Trias i Pujol din Badalona.


Specialistul recomandă analizarea concluziilor în funcţie de situaţia epidemiologică din Spania de la acel moment, marcată de un nivel relativ redus de circulaţie a virusului.

“Parametrii pandemiei se modifică în mod constant. Campaniile de vaccinare de amploare, variaţiile ratei de incidenţă într-o anumită zonă şi apariţia unor variante mai transmisibile ale Sars-CoV-2 sunt elementele ce pot avea un impact” asupra rezultatelor, a adăugat el, solicitând să se realizeze “mai multe studii” care să testeze “diferite scenarii şi măsuri care ţin cont de contextul local”.

Citeşte şi:  Anticorpii monoclonali, ineficienţi în faţa noilor variante dominante ale SARS-CoV-2 (EMA)

Cercetătorii subliniază, de asemenea, că acest concert a avut loc în “condiţii stricte” (cu obligativitatea purtării unei măşti FFP2, agenţi de securitate responsabili de evitarea mişcării mulţimii, ventilaţie optimizată), care sunt dificil de reprodus atunci când sectorul muzicii live îşi reia activităţile.

Aceasta ar putea avea “un cost prohibitiv” pentru unii organizatori, în condiţiile în care “testarea a mii de oameni în câteva ore (…) constituie o provocare logistică”, au notat cercetătorii.

Aceeaşi echipă a realizat un alt concert-test, pe o scară mai mare, la 27 martie, cu 5.000 de spectatori, şi a concluzionat că nu există semne de contagiune, însă participanţii nu au mai fost testaţi sistematic ulterior.

Citeşte şi: Bashar al-Assad rămâne preşedintele Siriei pentru încă şapte ani

Alte ţări au efectuat experimente similare pentru a testa riscurile de infectare în timpul unui concert desfăşurat cu respectarea unui protocol strict, în special în Olanda, la începutul lunii martie (1.300 de persoane) şi în Regatul Unit, la 2 mai (5.000 de persoane fără măşti).

Primul test de acest tip va avea loc sâmbătă în Franţa, cu 5.000 de spectatori testaţi negativ în prealabil şi care vor avea obligaţia de a purta mască. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Halterofilii moldoveni n-au avut sărbători şi s-au antrenat pentru Campionatele Europene

Sportivii din lotul național de haltere au renunțat la sărbătorile pascale pentru a se pregăti de Campionatele Europene, care se vor desfășura în perioada...

Trafic intens la ieșirile din Chișinău

Pe mai multe artere de la ieșirea din Chișinău se înregistrează un flux sporit de transport, în contextul în care, astăzi și mâine, creștinii...

VIDEO Victimele foametei din 1946–1947 au fost comemorate în mai multe orașe

Mai mulți voluntari din Chișinău, Bălți și Cahul au organizat acțiuni de comemorare a victimelor foametei din anii 1946–1947, marcând 80 de ani de...

Strania reziliență a Uniunii Europene

Suntem deja de un deceniu în era naționalistă, însă într-o măsură remarcabil de mare ideea părăsirii clubului e încă un tabu.   După referendumul pentru Brexit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.