StiripesurseȘtirile zileiConcurs de admitere la INJ

Concurs de admitere la INJ

Publicat:

Institutul Național al Justiției a anunțat lansarea concursului de admitere pentru formarea inițială a candidaților la funcțiile de judecător și procuror, pentru perioada octombrie 2026 – aprilie 2028.

Potrivit INJ, sunt disponibile 45 de locuri, dintre care 30 pentru candidații la funcția de judecător și 15 pentru cei care aspiră la funcția de procuror. Dosarele de înscriere pot fi depuse online, prin Sistemul Informațional al INJ, în perioada 22 iunie – 21 iulie, până la ora 17:00.

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții prevăzute de legislația în vigoare, printre care cetățenia Republicii Moldova, domiciliul pe teritoriul țării, studii superioare juridice (licență și master), lipsa antecedentelor penale, reputație ireproșabilă și cunoașterea limbii române.

De asemenea, candidații trebuie să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției și să nu fi avut, în ultimii cinci ani, rezultate negative la testele de integritate profesională, în cazul celor care au activat în instituții publice supuse evaluării integrității.

La dosar urmează a fi anexate, în format scanat, mai multe documente, inclusiv actul de identitate, diplomele de studii, certificatul de cazier judiciar și declarațiile de avere și interese personale pentru ultimii ani fiscali. Certificatul medical va fi prezentat ulterior, după promovarea examenului de admitere.


Pentru candidații care au obținut diplome în străinătate este necesară prezentarea certificatului de recunoaștere și echivalare a studiilor, conform procedurilor stabilite de Guvern.

În cadrul procesului de admitere, Institutul va solicita verificarea integrității candidaților de la Autoritatea Națională de Integritate, precum și informații de la Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate. Aceste instituții vor transmite concluziile în termen de până la 45 de zile.

Citeşte şi:  24 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dragu: Reformele instituționale aduc schimbări reale în viața oamenilor

Experiența Republicii Moldova demonstrează că reformele instituționale aduc schimbări pozitive în viața oamenilor, a declarat Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), la...

Târguri și iarmaroace organizate în toate sectoarele Chișinăului

Locuitorii din Chișinău sunt îndemnați să aleagă produse autohtone în acest weekend, când orașul se transformă într-un adevărat hub al producătorilor locali. Primăria anunță...

VIDEO Ziua Europei la Chișinău și Soroca

Republica Moldova se pregătește de sărbătoare: Ziua Europei va fi marcată printr-un program amplu de evenimente culturale, educative și interactive organizate la Chișinău și...

Activitatea benzinăriilor Lukoil ar putea fi prelungită

Prezența rețelei de benzinării Lukoil pe piața produselor petroliere din Republica Moldova ar putea fi extinsă pentru o perioadă de încă șase luni. Ministrul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.