StiripesurseȘtirile zileiConsilierii PAS cer transparență în contextul conflictului cu „Epamedia”

Consilierii PAS cer transparență în contextul conflictului cu „Epamedia”

Publicat:

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) cer primarului Ion Ceban  un proces transparent în soluționarea problemei create cu agentul economic „Epamedia”.

Citește și: Zis și făcut. Lumina s-a ieftinit

„În stilul său caracteristic, primarul Ceban a refuzat constant să reacționeze. L-am avertizat încă din 2020. Acum, dosarul a ajuns în arbitraj internațional, iar Chișinăul riscă să piardă peste 1 miliard de lei, bani care vor fi luați direct din buzunarele chișinăuienilor. Astăzi, pe ordinea de zi a Consiliului Municipal Chișinău figurează un punct privind un Acord de împăcare între Epamedia și Primărie. Problema este că acest punct ne este pus pe masă la repezeală, fără o dezbatere reală și fără implicarea tuturor părților”, au invocat aleșii locali din partea PAS.

Consilierii mai spun că proiectul de decizie nici măcar nu a fost transmis consilierilor și au cerut dezbateri publice pe marginea cazului cu participarea tuturor actorilor implicați, inclusiv agentul economic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.