StiripesurseSintezeConsilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden vizitează Arabia Saudită

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden vizitează Arabia Saudită

Publicat:

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden se va deplasa în Arabia Saudită “în acest weekend” pentru discuţii cu liderii saudiţi, precum şi cu responsabili indieni şi din Emiratele Arabe Unite, a anunţat el joi într-un discurs de joi despre strategia americană în Orientul Mijlociu, notează AFP, potrivit agerpres.

“În acest weekend voi fi în Arabia Saudită pentru întâlniri cu liderii lor”, a declarat Jake Sullivan în discursul ţinut la Washington Institute for the Near Middle East, un think tank pe probleme Orientului Mijlociu cu sediul în capitala americană.

Citeşte şi: De ce fug condamnații români în Italia? – Black News

Deplasarea responsabilului intervine în contextul în care relaţiile dintre Washington şi Riad sunt tensionate de la vizita preşedintelui american în regat, în vara lui 2022, chiar dacă cele două ţări colaborează pe multe subiecte, printre care recenta criză din Sudan.

“Omologii mei din Emirate şi India vor veni, de asemenea, în Arabia în cadrul unor reuniuni, astfel încât să putem discuta despre noi ere de cooperare între New Delhi şi Golful Persic, precum şi între Statele Unite şi restul regiunii”, a precizat el.


Demnitarul american a spus că situaţia din Yemen va face parte din discuţiile din weekend.

Jake Sullivan, principalul consilier pentru politică externă al preşedintelui Statelor Unite, se ocupă în special de problemele din Orientul Mijlociu de la Iran, la Siria şi Irak până la conflictul israeliano-palestinian.

Citeşte şi: Fostul cancelar german Schroeder nu a reuşit să recapete în instanţă biroul de care fusese deposedat din cauza prieteniei cu Putin – Black News

“Angajamentul nostru faţă de regiunea Orientului Mijlociu este neclintit”, a spus el, promovând o “campanie de descurajare şi diplomaţie” în regiune pe care administraţia Biden o urmăreşte de doi ani.

“Avem o strategie atât realistă, cât şi pragmatică”, a subliniat responsabilul american, bazată pe “cinci principii fundamentale” pe care le-a detaliat: parteneriatele, descurajarea, diplomaţia şi dezescaladarea, integrarea şi apărarea valorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.