StiripesurseSocialConsiliul Audiovizualului a sancționat cinci posturi TV cu zeci de mii...

Consiliul Audiovizualului a sancționat cinci posturi TV cu zeci de mii de lei

Publicat:

Consiliul Audiovizualului a sancționat cinci posturi TV cu amenzi în valoare de 80.000 de lei și trei avertizări publice pentru abateri privind reflectarea campaniei electorale. Potrivit CA, este vorba despre Jurnal TV, TVC21, PRO TV Chișinău, Moldova 1 și TVR Moldova, iar posturile TV au fost monitorizate în perioada 13-17 noiembrie.

Controlul a vizat respectarea prevederilor ce țin de informarea corectă în cadrul principalelor programe de știri din orele de maximă audiență de seară și în cadrul emisiunilor de informare electorală de 13 servicii de televiziune care au declarat că vor reflecta alegerile locale generale din 5 noiembrie.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

Astfel, Jurnal TV a difuzat două programe audiovizuale în cadrul cărora au fost abordate subiecte cu conținut electoral și despre concurenți electorali, deși în Declarația privind reflectarea alegerilor locale, furnizorul nu a indicat aceste programe, fapt care contravine prevederilor.

De asemenea, într-un subiect difuzat de Jurnal TV, serviciul media audiovizual de televiziune nu a prezentat principalele puncte de vedere aflate în opoziție.


În același timp, TVC 21 a difuzat o emisiune în care au fost vizați concurenți electorali, programul nefiind inclus în lista programelor cu caracter electoral din declarația privind politica editorială a furnizorului.

La fel, într-un program de informare electorală de la același serviciu media audiovizual de televiziune a fost invitat un singur candidat la funcția de primar al municipiului Bălți. Astfel, serviciul media nu a respectat prevederile din Codul electoral care prevede expres obligativitatea de a respecta principiile de echitate, echilibru și imparțialitate în reflectarea alegerilor.

Serviciul media audiovizual TVC 21 a mai fost sancționat pentru încălcarea unor prevederi și anume pentru că a admis etichetări discriminatorii în raport cu unele persoane, și pentru lipsa bunei-credințe în relatarea unor fapte, dar și avertizat public pentru lipsa mențiunii „Direct” pe parcursul unui program.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

În aceeași ordine de idei, serviciile media Moldova 1, TVC 21, PRO TV Chișinău, Jurnal TV și TVR Moldova au fost sancționate pentru difuzarea imaginilor fără a indica sursa de proveniență a acestora, și pentru lipsa mențiunii „Arhiva” în cazul unor înregistrări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.