StiripesurseȘtirile zileiConsiliul de Securitate al ONU cere armatei din Sudan să 'restabilească...

Consiliul de Securitate al ONU cere armatei din Sudan să ‘restabilească un guvern de tranziţie condus de civili’

Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU a cerut joi armatei din Sudan să ‘restabilească un guvern de tranziţie condus de civili’, şi şi-a exprimat ‘via preocupare faţă de preluarea puterii de către militari’, într-o declaraţie unanimă mai puţin vehementă decât ferma condamnare de către Uniunea Africană a loviturii de stat de la Khartoum, informează AFP, potrivit agerpres

După câteva zile de negocieri dificile, textul redactat de Marea Britanie şi puternic atenuat de Rusia cere, de asemenea, reluarea unui dialog politic ‘fără precondiţii’, ‘eliberarea imediată’ a persoanelor arestate şi respectarea ‘dreptului la întrunire paşnică’.

Citește și : Turcia deportează mai mulţi migranţi pentru distribuirea unor postări ‘provocatoare’ pe social media

Declaraţia Consiliul de Securitate, care s-a reunit de urgenţă marţi la cererea occidentalilor, denunţă totodată ‘suspendarea anumitor instituţii de tranziţie’, ‘starea de urgenţă şi reţinerea prim-ministrului Abdallah Hamdok şi a altor membri civili ai guvernului’.

Potrivit unui diplomat, textul include, la insistenţele Chinei, o referire la revenirea premierului Hamdok marţi seară la reşedinţa sa, unde, potrivit ONU, acesta rămâne totuşi privat de libertate.


Negocierile între membrii Consiliului, începute imediat după lovitura de stat de luni, s-au derulat pe un fond de luptă de influenţă pentru Sudan relansată între occidentali, de o parte, şi Rusia mai ales, de cealaltă parte.

Citește și : Captură record de metamfetamină în Laos

 

Un prim text propus la începutul săptămânii vorbea despre ‘condamnarea în termenii cei mai duri’ a preluării puterii de către militari, însă această formulare a fost retrasă din proiectul de declaraţie.

În versiunea adoptată, Consiliul de Securitate cere ‘eliberarea imediată a tuturor celor care au fost arestaţi de autorităţile militare’, cheamă ‘toate părţile să dea dovadă de cea mai mare reţinere, să se abţină să recurgă la violenţă’, şi subliniază ‘importanţa respectării depline a drepturilor omului, inclusiv a dreptului de întrunire paşnică şi a libertăţii de exprimare’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.