StiripesurseȘtirile zileiConsiliul Europei cere statelor membre mai multă siguranţă pentru jurnalişti

Consiliul Europei cere statelor membre mai multă siguranţă pentru jurnalişti

Publicat:

Consiliul Europei consideră că statel membre trebuie să elaboreze de urgenţă “planuri naţionale de acţiune pentru siguranţa jurnaliştilor”, care “se confruntă din ce în ce mai des cu presiuni nejustificate, intimidări, violenţe şi alte forme de ingerinţă în activitatea lor”, transmite EFE, potrivit agerpres.

Într-o declaraţie cu prilejul Zilei Libertăţii Presei, secretarul general al organizaţiei, Marija Pejcinovic Buric, arată că, pentru a proteja democraţia, statele trebuie să creeze “un mediu propice în care mijloacele de comunicare în masă pluraliste şi independente să poată funcţiona şi să-şi joace rolul esenţial de observatori critici”.

Citeşte şi: Berlinul anunţă că diplomaţii germani declaraţi indezirabili în Rusia au revenit în Germania – Black News

Aceasta înseamnă să poată cere guvernelor şi altor actori să dea socoteală pentru acţiunile lor, ceea ce implică să fie libere să comunice informaţii, să alimenteze dezbaterea publică şi exprimarea ideilor şi opiniilor “fără teama de represalii”.

De asemenea, trebuie ca “orice ameninţare sau atac la adresa jurnaliştilor” să fie condamnat de responsabilii politici, subliniază Pejcinovic Buric, care accentuează că discursul împotriva mijloacelor de comunicare este antidemocratic.


Secretarul general se referă la raportul anual publicat recent de Platforma pentru Siguranţa Jurnaliştilor şi Protecţia Jurnalismului, legată de Consiliul Europei, în care autorii constată deteriorarea libertăţii presei în unele ţări europene, în special în Rusia şi Belarus, care nu aparţin organizaţiei.

Pentru a face faţă acestei situaţii, acest organism paneuropean (46 de ţări membre), a cărui misiune este apărarea drepturilor omului şi a statului de drept, a elaborat o serie de instrumente şi doreşte ca ţările să dea prioritate punerii lor efective în aplicare.

Citeşte şi: Infirmierii din Anglia fac din nou în grevă pentru a obţine salarii mai mari

De asemenea, în octombrie, va lansa o campanie de cinci ani pentru a îmbunătăţi protecţia jurnalismului şi a securităţii ziariştilor la nivel european şi care, potrivit lui Pejcinovic Buric, va fi o ocazie de a pune în practică standardele Consiliului Europei.

Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua mondială a libertăţii presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO din 1991. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.