StiripesurseȘtirile zileiConsiliul NATO-Ucraina se reuneşte la Bruxelles

Consiliul NATO-Ucraina se reuneşte la Bruxelles

Publicat:

Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Rusia a lovit joi Ucraina cu o rachetă balistică cu rază medie de acţiune de ultimă generaţie, fără încărcătură nucleară, şi a promis că va spori acest gen de atacuri dacă Kievul va continua să folosească rachete occidentale pentru a-i lovi teritoriul.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat, de asemenea, că va lovi ţările care furnizează astfel de arme ucrainenilor, spunând că conflictul din Ucraina a căpătat un “caracter mondial”.

Citeşte şi: POTOP de drone ruseşti asupra Kievului – Stiripesurse.md

Statele Unite au declarat la sfârşitul săptămânii trecute că se aşteaptă ca miile de soldaţi nord-coreeni staţionaţi în Rusia să lupte “în curând” cu forţele ucrainene.


În acest context de tensiuni puternice, Consiliul NATO-Ucraina, organism creat în 2023 pentru a facilita dialogul dintre Kiev şi Alianţa Nord-Atlantică, se reuneşte marţi, la cererea Kievului.

A doua zi după lansarea acestei noi arme experimentale ruse, Ucraina le-a cerut aliaţilor săi occidentali să îi furnizeze noi sisteme de apărare antiaeriană de ultima generaţie, deşi Moscova a dat asigurări că aceste rachete, numite “Oreşnik”, sunt imposibil de interceptat.

Ucraina aşteaptă decizii “concrete” împotriva Rusiei, a insistat ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga.

Reuniunea va reprezenta o ocazie de a discuta “situaţia actuală din Ucraina şi va include informări de la oficialii ucraineni prin videoconferinţă”, a declarat un oficial NATO.

Diplomaţii Alianţei au fost totuşi precauţi cu privire la rezultatele care se aşteaptă de la această întâlnire. Ambasadorii ar urma să reafirme că această nouă armă rusească nu îi va împiedica “să continue să sprijine Ucraina”, potrivit unuia dintre ei.

Citeşte şi:  OpenAI introduce un abonament pentru ChatGPT, care va taxa utilizatorii de 10 ori mai mult

Această situaţie tensionată survine în momentul în care europenii se tem de o eventuală încetare a sprijinului militar american pentru Ucraina odată cu întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, şi de încheierea unui acord de pace în detrimentul Ucrainei.

“Nu pot să-mi imaginez că ar fi în interesul Statelor Unite să-i permită lui Putin să iasă învingător din aceste negocieri”, a declarat luni şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pacienții pot evalua serviciile medicale pe o platformă web

Serviciile prestate în instituțiile medicale din Republica Moldova pot fi evaluate pe platforma voceapacientului.md. Autoritățile susțin că opiniile pacienților vor fi analizate de administrațiile...

Ucraina a minat frontiera cu Transnistria

Ucraina ar fi recurs la minarea frontierei cu regiunea transnistreană pentru a putea redistribui o parte din trupele staționate în această zonă către sectoarele...

Moldovenii vor avea un nou model de pașaport

Moldovenii vor avea noi modele de documente de călătorie. Guvernul aprobă decizia, luând în considerare necesitatea ajustării legislației naționale la cea europeană.Conform hotărârii care...

Chișinău și Iași devin centrele educației europene în 2027

Republica Moldova și România vor găzdui, în perioada 26–27 mai 2027, la Chișinău și Iași, Conferința Ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior (EHEA),...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.