StiripesurseDiasporaConsorţiul Nord Stream AG a trimis o navă civilă pentru a...

Consorţiul Nord Stream AG a trimis o navă civilă pentru a inspecta zona avariată a gazoductului

Publicat:

Consorţiul Nord Stream AG a trimis o navă civilă sub pavilion rusesc pentru a proceda la o inspecţie în zona avariată a gazoductului, a indicat joi marina suedeză, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

‘Este o navă civilă sub pavilion rusesc, închiriată de compania care deţine Nord Stream, pentru a proceda la o inspecţie’, a declarat pentru AFP şeful comunicării al marinei sudeze, Jimmie Adamsson.

Citește și: Kremlinul acuză Ucraina că a primit ORDIN de la americani să se retragă de la negocieri

‘Proprietarii Nord Stream 1 ne-a informat în urmă cu câteva săptămâni că vor să aibă propria lor inspecţie a pagubelor la gazoduct’, a adăugat el, afirmând că nu este necesară o autorizare din partea autorităţilor suedeze pentru a inspecta în zona economică suedeză.

Într-un comunicat separat, Nord Stream AG, având ca acţionat majoritar Gazprom, a indicat că, ‘după efectuarea lucrărilor de etalonare, specialiştii vor fi gata în termen de 24 de ore să înceapă inspectarea zonei avariate, ceea ce ar dura 3-5 zile, potrivit estimărilor noastre actuale’.


‘În cadrul inspecţiei tronsonului gazoductului în zona exclusivă daneză, Nord Stream AG aşteaptă în continuare decizia autorităţilor privind acordarea autorizaţiilor necesare pentru inspectarea pagubelor’, a adăugat consorţiul.

Miercuri, Ministerul suedez al Apărării a procedat de asemenea, din proprie iniţiativă, la o inspecţie a gazoductelor.

Citește și: Guvernul german spune că ambele conducte ale Nord Stream 2 au fost afectate de explozii

La 26 septembrie, patru scurgeri masive au fost detectate din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în largul insulei daneze Bornholm, două în zona economică suedeză şi două în cea daneză.

Inspecţiile preliminare submarine au întărit suspiciunile de sabotaj, scurgerile fiind precedate de explozii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.