StiripesursePoliticăConstantin Țuțu nu a intrat pe teritoriul R. Moldova. Este citat...

Constantin Țuțu nu a intrat pe teritoriul R. Moldova. Este citat să se prezinte în instanța de la Chișinău în câteva zile

Publicat:

Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, care figurează în mai multe dosare penale, nu a intrat pe teritoriul R. Moldova după ce a fost eliberat din detenție de autoritățile elene. Informația este confirmată de sursele AGORA. De altă parte, Țuțu este citat să se prezinte în instanțele moldovenești pe 16 septembrie.

Sursele AGORA informează că odată ce a fost eliberat din reținere la Atena, Constantin Țuțu nu a traversat hotarul R. Moldova pe sensul de intrare, nici pe cale terestră, nici pe cale aeriană.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

De altă parte, acesta ar fi liber să părăsească Grecia cu o altă destinație decât R. Moldova. Informații dacă fostul deputat PDM a făcut acest lucru nu există.

Însă, Țuțu este așteptat să se prezinte în instanțele de judecată de la Chișinău în următoarele zile. Sursele noastre comunică data de 15 septembrie. De altă parte, pe pagina instanțelor constatăm că acesta are planificată ședință de judecată pentru 16 septembrie, ora 11:30, la Judecătoria Buiucani din Chișinău, în dosarul pornit pe îmbogățire ilicită.


...

Dosare penale în R. Moldova

Constantin Țuțu este învinuit, în R. Moldova, în două dosare penale.

În primul, fostul parlamentar e judecat pentru trafic de influență, după ce a fost acuzat că a luat mită 20 mii de euro pentru a influența procurori și judecători, dar și pentru îmbogățire ilicită și fals în declarațiile de avere. Până acum au fost planificate zeci de ședințe de judecată, dar o mare parte dintre ele n-au avut loc. Fie au fost amânate, fie întrerupte din diverse motive.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

În al doilea dosar, care se rejudecă la Curtea de Apel Chișinău, e învinuit de huliganism într-un caz de omor, alături de traficantul de droguri Oleg Pruteanu.

În 2024, Țutu ar fi solicitat la București ca numele să îi fie schimbat în Andrie Sîli.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.