StiripesurseȘtirile zileiConsultări la Parlament. Legislatorii vor să aducă investiții majore

Consultări la Parlament. Legislatorii vor să aducă investiții majore

Publicat:

Consultări la Parlament. Legislatorii vor să aducă investiții majore

Comisia economie, buget și finanțe a invitat, astăzi, reprezentanți ai administrației publice centrale, asociațiilor de business și cei ai mediului de afaceri la consultări publice pentru a evalua cadrul legal cu privire la facilitarea investițiilor majore în Republica Moldova.

Citește și: O femeie din Căușeni a luat cu asalt Centrul Militar teritorial după ce fiul ei a primit o citație

Potrivit președintelui Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, necesitatea abordării acestui subiect reiese din mai multe adresări din partea agenților economici, precum și din discuțiile cu aceștia, în care au menționat despre unele dificultăți asociate procesului de investiții în țara noastră.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții asociațiilor de business și cei ai mediului de afaceri și-au prezentat opiniile și au venit cu o serie de propuneri care ar facilita procesul investițional. Printre acestea au fost menționate consolidarea capacității și infrastructurii punctelor de trecere la frontieră pe partea de intrări/ieșiri, predictibilitatea cadrului legal, în special ce ține de armonizarea actelor normative naționale cu legislația UE, măsuri de suport din partea statului pentru întreprinderile mari, dar care să nu diminueze dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

La rândul său, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a menționat despre necesitatea elaborării unei oferte de țară pentru investitorii mari, precum și despre importanța funcționării unui cadru normativ clar și predictibil, care ar oferi Guvernului o mai mare flexibilitate în negocierile cu potențialii investitori.


„Cred că este foarte important să avem un cadru legal special pentru investițiile majore, care să prevadă anumiți indicatori, precum și să vedem ce putem oferi investitorilor altceva decât facilitățile de care beneficiază în zonele economice libere (ZEL)”, a menționat președintele Comisiei, Radu Marian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.