StiripesurseDiasporaContinental ar putea concedia până la 20.000 de angajaţi pe plan...

Continental ar putea concedia până la 20.000 de angajaţi pe plan global în următorul deceniu

Publicat:

Continental AG, al doilea mare producător european de componente auto şi anvelope, a anunţat miercuri că până la 20.000 de locuri de muncă din întreaga lume ar putea fi afectate în următorul deceniu, în urma implementării planului de restructurare, transmit AP, Bloomberg şi Reuters, potrivit agerpres.

În urma revizuirii strategiei, Continental va închide două fabrici în Germania şi unităţi din Italia şi Malaezia. De asemenea, două fabrici din SUA (Henderson, în Carolina de Nord, şi Newport News, în Virginia) ar putea fi închise.

Citește și : Peste o mie de arestări în Egipt în urma manifestaţiilor împotriva preşedintelui Sissi

Continental nu a precizat câte locuri de muncă vor fi desfiinţate, dar a estimat că pe plan global 20.000 din cele peste 244.000 de locuri de muncă “vor fi afectate de schimbări”.

De asemenea, schimbările ar putea duce la posibila vânzare a unor părţi din afacere şi la transferarea locurilor de muncă către alte unităţi sau în domeniul mobilităţii electrice, se arată în comunicatul Continental.


“Costurile implementării planului de restructurare sunt evaluate la 1,1 miliarde de euro în următorul deceniu, majoritatea măsurilor urmând să fie adoptată în perioada 2019 – 2022”, a anunţat Comitetul de supervizare al Continental AG.

În ultimele luni, vânzările Continental au fost afectate de scăderea producţiei auto în China şi Europa.

Citește și : Trump i-a cerut în mod repetat lui Zelenski să îi ancheteze pe Joseph şi Hunter Biden

Continental, o companie cu o cifră de afaceri anuală de 44 de miliarde de euro şi 244.000 de angajaţi în 60 de ţări, are două divizii principale: divizia auto, care produce şasiuri şi elemente de siguranţă, precum şi interioare, în timp ce divizia de anvelope regrupează marca de anvelope cu acelaşi nume şi ContiTech, un producător de benzi rulante pentru vehicule off-road.

Pe piaţa din România, Continental are aproximativ 5.000 de angajaţi la uzine din Timişoara, Sibiu şi Braşov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.