StiripesurseDiasporaContinuă creşterea infectărilor zilnice în Marea Britanie, pe fondul răspândirii variantei...

Continuă creşterea infectărilor zilnice în Marea Britanie, pe fondul răspândirii variantei indiene

Publicat:

Marea Britanie a înregistrat vineri 6.238 de noi cazuri de COVID-19, cel mai ridicat număr de infectări zilnice de la sfârşitul lunii martie şi în creştere faţă de cele 5.274 de cazuri confirmate joi, deşi mai mult de trei sferturi din populaţia adultă a acestei ţări a fost vaccinată cel puţin cu prima doză, relatează Reuters, potrivit agerpres .  

Rata infectărilor aproape s-a dublat într-o săptămână. Astfel, în săptămâna încheiată pe 29 mai o persoană din 640 avea COVID-19 în Marea Britanie, faţă de o persoană din 1.120 în săptămâna anterioară. A crescut, de asemenea, şi rata de reproducere a virusului, până la 1,2, ceea ce înseamnă că în medie 10 persoane contaminate infectează la rândul lor alte 12 persoane.

Citește și : Autorităţile italiene au găsit o tonă de cocaină ascunsă printre banane

Creşterea infectărilor survine în pofida faptului că 39.949.694 de persoane – însumând peste trei sferturi din populaţia adultă a Marii Britanii – au primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, în timp ce puţin mai mult de jumătate din populaţia adultă a acestei ţări este vaccinată cu ambele doze.

Conform responsabililor sanitari britanici, acest avans al epidemiei este provocat de variantă indiană (varianta Delta) a coronavirusului, care a devenit dominantă în Marea Britanie, luând locul variantei britanice (varianta Alfa) care a provocat ultimul val epidemic.


Public Health England a avertizat joi că varianta indiană implică un risc crescut de creştere a spitalizărilor, fiind mai contagioasă decât cea britanică. Acelaşi organism britanic a apreciat luna trecută că două doze de vaccin sunt aproape la fel de eficiente împotriva variantei indiene faţă de cea britanică.

Totuşi, potrivit unui studiu privind vaccinul Pfizer publicat joi de revista The Lancet, nivelul anticorpilor din sânge capabili să neutralizeze variantă indiană a coronavirusului este mai mic la persoanele vaccinate cu acest ser comparativ cu anticorpii generaţi împotriva variantei britanice.,

Citește și : Elevii din Spania vor fi vaccinaţi cu două săptămâmi înainte de începerea noului an şcolar

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.