StiripesurseȘtirile zileiControversatul film 'Matilda' NU va rula în cinematografele din Rusia

Controversatul film ‘Matilda’ NU va rula în cinematografele din Rusia

Publicat:

Lanţurile de cinematografe Cinema Park şi Formula Kino, care formează cea mai mare reţea de săli de cinema ruseşti, au anunţat marţi că “se văd obligate să nu proiecteze” filmul ‘Matilda’, despre aventura premaritală a ultimului ţar al Rusiei Nicolae al II-lea, ca urmare a ameninţărilor primite, relatează EFE, conform agerpres.

Decizia a fost luată în urma “acţiunilor ilicite ale detractorilor” acestui film şi ameninţărilor primite de responsabilii reţelei de cinema, se arată într-un comunicat transmis presei.

La rândul său, producătorul peliculei ‘Matilda’, Aleksandr Dostman, a încercat să minimalizeze incidentul. “De ce toată lumea este atât de nervoasă? Până la urmă oamenii tot vor vedea filmul”, a declarat el portalului RBK.

Citeşte şi: CHITARISTUL GOL şi-a câştigat momentul său de glorie în timpul protestelor din Paris – VIDEO

Cinema Park şi Formula Kino, care deţin 74 de săli de cinema în întreaga ţară, au precizat că vor să protejeze spectatorii de “riscurile pe care le implică proiecţia publică a filmului”.


Ministerul Culturii din Rusia a aprobat difuzarea în săli a filmului ‘Matilda’, iar preşedintele rus, Vladimir Putin, a respins acuzaţiile că vrea să interzică filmul, cum pretind deputata Natalia Poklónskaya şi grupurile ortodoxe radicale, care au proferat ameninţări la adresa distribuitorilor peliculei.

Atât Biserica Ortodoxă Rusă cât şi Casa Imperială rusă consideră ‘o blasfemie’ tratarea cu atâta lejeritate a unor aspecte, considerate de ei scabroase, ale vieţii ţarului Nicolae al II-lea, sanctificat în 2000.

Premiera oficială a filmului, care prezintă relaţia premaritală dintre Nicolae al II-lea şi Matilda Kshesínskaya, balerină a teatrului Marinski din Sankt Petersburg, este prevăzută la 26 octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.