StiripesurseDiasporaCoronavirus în Franţa: 987 de decese în 24 de ore

Coronavirus în Franţa: 987 de decese în 24 de ore

Publicat:

Un număr de 13.197 de persoane au murit în Franţa din cauza bolii Covid-19 de la începutul epidemiei, fiind înregistrate 987 de decese în 24 de ore, între care un copil, a anunţat vineri seara directorul general al Sănătăţii Jerome Salomon, relatează AFP, scrie agerpres.

Printre cele mai recente decese, 433 au avut loc în instituţii pentru vârstnici sau unităţi medico-sociale şi 554 în spitale.

Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 la nivel mondial

Un copil sub zece ani a fost la terapie intensivă în regiunea Paris. ”Dar cauzele deceselor par multiple, chiar dacă a fost diagnosticată o infecţie cu Covid-19”, a spus profesorul Salomon în actualizarea sa zilnică.

În Franţa, cea mai tânără victimă decedată înregistrată până acum a fost o fată de 16 ani.


Directorul general al Sănătăţii a raportat totuşi ”o ameliorare timidă”, ”o rază palidă de soare”: diminuarea internărilor la terapie intensivă pentru a doua zi consecutiv. Un număr de 7.004 persoane se află la terapie intensivă, cu 62 mai puţin decât joi.

Citește și : Papa Francisc îi compară pe cei care i-au tratat pe bolnavii de COVID-19 cu soldaţii ‘morţi pe front’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.