StiripesurseȘtirile zileiCoronavirusul a suferit cel puţin o mutaţie. Specialiştii au descoperit două...

Coronavirusul a suferit cel puţin o mutaţie. Specialiştii au descoperit două tulpini!

Publicat:

Potrivit unui studiu publicat, marţi, experţii de la Universitatea Peking şi Institutul Pasteur din Shanghai au descoperit că o formă mai agresivă a noului coronavirus ar fi fost întâlnit în cel puţin 70% dintre mostrele analizate, în timp ce 30% au fost generate de un tip de coronavirus mai puţin grav, transmite mediafax.

Cele două forme ale virusului au primit şi nume, respectiv „S-type” pentru tipul mai puţin agresiv, în timp ce forma mai gravă a fost numită „L-type”. Analizele unui bărbat din SUA, al cărui test pentru coronavirus a ieşit pozitiv pe 21 ianuarie, au mai arătat că este posibilă infectarea cu ambele tipuri de virus.

Citește și : Americanii îi acuză pe ruşi că încalcă tratatul Cer Deschis

Cercetătorii susţin că rezultate indică faptul că numărul crescut de cazuri de COVID-19 ar fi fost, cel mai probabil, provocat de „mutaţii şi de selecţia naturală”, scrie CNBC.

Cu toate acestea, experţii au avertizat că studiul este încă „foarte limitat”, subliniind că va fi nevoie de cercetări ulterioare pentru a putea înţelege mai bine evoluţia şi epidemiologia infecţiei COVID-19.


Citeşte şi: Jean-Claude Juncker a depus mărturie în scandalul interceptărilor din Luxemburg

Studiul a fost publicat la scurt timp după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat că virusul a infectat peste 93.000 de oameni pe plan mondial, fiind vorba despre cel puţin 3.100 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Mini-creiere’ crescute în laborator ar putea ajuta medicii să aleagă tratamentul pentru Alzheimer

- Cercetători din Statele Unite au dezvoltat modele miniaturale de țesut cerebral folosind celule prelevate de la persoane diagnosticate cu boala Alzheimer, iar rezultatele...

Descoperire istorică: O planetă asemănătoare Pământului are atmosferă

Astronomii au confirmat, în premieră, existența unei atmosfere în jurul unei planete stâncoase din zona locuibilă a altei stele, o descoperire majoră în căutarea...

Un agent Secret Service, suspendat după ce ar fi divulgat în presă deplasările lui JD Vance, în scopuri personale

Un agent al Secret Service din echipa de protecție a vicepreședintelui american JD Vance a fost forţat să îşi ia concediu administrativ și este...

Sofia și Atena înăspresc controlul la frontieră. Centru Polițienesc Comun la Kulata – Promachonas

Bulgaria și Grecia fac un pas esențial pentru întărirea securității și facilitarea traficului transfrontalier, scrie publicația Faktor din Bulgaria. La Sofia, ministrul bulgar de Interne, Ivan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.